Prefectul le recomandă gorjenilor să nu meargă în colindat. Nu a putut interzice pițărăii!

Sărbătorile de iarnă bat la ușă, iar românii se pregătesc intens pentru cea mai frumoasă sărbătoare din an. Crăciunul vine și cu mai multe tradiții, însă în această perioadă de pandemie multe sunt restricționate. Prefectul de Gorj, Cosmin Pistol, le cere gorjenilor să aibă grijă și să nu meargă la colindat. Nu a avut însă bază legală pentru a interzice colindatul.

Prefectul mai spune faptul că măsurile ce au fost transmise primarilor din județ nu sunt cele mai eficiente pentru a preveni transmiterea acestui virus (Covid-19), mai ales în această perioadă în care numărul persoanelor care participă la obiceiuri poate fi unul mare.

”Nu am găsit un articol care să interzică organizarea acestor obiceiuri. Am primit multe întrebări de la primarii din județ în legătură cu desfășurarea acestor obiceiuri. Am trimis și adresă cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte. Totuși, am și un mesaj pentru gorjeni, să evite participarea în acest an la aceste obiceiuri, mai ales că ne aflăm într-o pandemie.  Sunt reguli impuse, dar acestea nu împiedică riscul la care se supun gorjenii, iar datoria mea este să le cer acest lucru”, a transmis Cosmin Pistol, prefectul de Gorj.

Reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj au transmis că pițărăii se pot organiza în ajunul Crăciunului, însă trebuie respectate regulile de protecție. Cei care împart daruri trebuie să poarte măști și mănuși.

Cei care merg în colindat trebuie să respecte și ei distanțarea fizică și să poarte măști, iar grupurile mai mari de șase persoane sunt interzise.

Vizualizări: 1,989

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: