Prefectura a făcut bilanţul inundaţiilor în Gorj

Instituţia Prefectului a prezentat, în şedinţa de Dialog Social, bilanţul inundaţiilor care s-au abătut asupra judeţului în perioada 27 iulie - 1 august. La nivelul judeţului Gorj, au fost afectate 33 de localităţi, din care un municipiu, patru oraşe şi 28 de comune cu 78 de sate.

De asemenea, 150 de persoane au fost evacuate; 7 persoane au fost izolate; 12 persoane sinistrate; 125 de locuinţe şi 448 de gospodării au fost inundate şi 128 de fântâni afectate.

Pagube au fost produse şi la obiectivele socio-economice, fiind afectate: un centru de îngrijire minori, o şcoală generală şi cinci societăţi comerciale. Şi infrastructura de transport rutier a avut de suferit, fiind afectate: 3,65 km de drumuri judeţene; 117, 13 km de drumuri comunale; 35, 67 km drumuri săteşti; 19, 2 km de străzi; 73,76 km de drumuri forestiere; 32 de poduri şi 61 de podeţe.

La toate acestea se adaugă şi pagubele suferite de agricultori, precipitaţiile abundente afectând: 271, 8 hectare teren arabil, 110 hectare păşuni şi fâneţe şi 23 de hectare de pădure. Pagube s-au produs şi la nivelul reţelelor de utilităţi: reţele alimentare cu apă - 0,6 km; conducta de aducţiune din Cheile Olteţului distrusă pe o lungime de 300 m; 4 captări apă colmatate; reţele electrice: 8 stâlpi electrici şi un transformator afectaţi.

Totodată, au fost afectate şi construcţii hidrotehnice: 3 pinteni de dirijare avariaţi; 5 praguri de fund avariate; 2,7 km diguri de protecţie avariate; 1,8 km diguri de protecţie distruse; 3 captări de apă distruse; 780 m gabioane deteriorate şi eroziune mal 13 km.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: