Repetatele tânguiri ale Elenei Udrea, prin care deplângea ironic tăcerea marilor oameni de stat care au părăsit-o şi au lăsat-o singură în gura lupilor de la DNA, a avut efect. Traian Băsescu, căci înspre el se îndreptau toate privirile, a ieşit la un interviu televizat cu singurul scop aparent de a mărturisi public că el nu a abandonat-o pe pupila şi urmaşa sa. Pentru a fi cât mai credibil a povestit, deşi nu a fost întrebat, despre telefoanele zilnice pe care i le dă şi despre faptul că o vizitează acasă pentru a o încuraja şi pentru a-i demonstra că nu a abandonat-o. Mai mult, şi-a deplâns propria-i soartă de preşedinte la sfârşit de mandat, care nu mai era întrebat de nimic, căruia  nu i se mai spunea nimic şi care era nevoit să se uite resemnat la subalternii care alergau care încotro după un nou stăpân. Era cât pe ce să-l cred, dacă nu urmăream întreg interviul şi dacă nu-mi aduceam aminte de ieşirile la rampă mult prea dese şi uneori mult prea colerice, iar în ultimul timp mult prea fără un motiv de interes naţional.

În ultima categorie pot să plasez ieşirea după apariţia publică a celebrei fotografii a celor trei doamne plecate în vizită la Paris. Atunci, fostul preşedinte Băsescu s-a dedat la un atac furibund la adresa serviciilor secrete, mărturisind acum că era cât pe ce să-l destituie pe generalul Coldea, despre care pupila sa i-a şoptit că este autorul terfelirii  imaginii  sale, deşi poza era decentă şi, vorba procuroarei Bica, nu le înfăţişa „trăgând ceva pe nas”... Cred că fostul preşedinte minte atunci când spune că n-a ştiut de faptul că Elena Udrea şi Dorin Cocoş aveau serioase probleme cu legea, chiar dacă să zicem că serviciile nu l-au informat despre acest lucru. Aşa cum a mărturisit, nu s-a bazat niciodată doar pe informaţiile pe care le obţinea pe cale oficială, ci întotdeauna a avut şi alte surse de informare.

În  acest caz, pare de necrezut că Elena Udrea, care anul trecut fusese chemată la DNA, să nu se fi prins de ce se pregăteşte, mai ales că desele sale vizite la şeful SRI nu cred că aveau doar  scopul de a bea pe gratis o cafea. Şi, dacă tot a aflat, oare cui putea să-i ceară un sfat, decât mentorului său? De altfel, cred că divorţul Elenei s-a produs tocmai din acest motiv şi mai ales pentru a se salva cu ce se mai putea. Se pare că nu  fost de ajuns. Fostul preşedinte a ştiut, dar nu a mai avut ce face. A trebuit să aleagă între Udrea şi poziţia sa  de preşedinte, despre al cărui mandat nu multă lume mai vorbeşte de bine. Şi a ales! Asta nu înseamnă că nu o compătimeşte, că nu-i pare rău că a folosit-o până a băgat-o în puşcărie, că nu-i deplânge soarta. Din păcate, ei nu-i mai foloseşte la nimic. I-ar fi folosit dacă la timpul potrivit ar fi trimis-o la plimbare, chiar şi la Paris, şi nu ar fi lăsat-o să se lipească de el ca marca de scrisoare. Azi nu ar fi fost nevoit să-i mai plângă pe umăr.