Prigoană şi Bahmu, la nunta lui Surupăceanu

Politicieni de vază, dar şi lideri sindicali importanţi ori oameni de afaceri sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la Târgu Jiu pentru a participa la nunta deputatului Mugurel Surupăceanu. Acesta îşi va uni destinele cu Bianca Cojocaru, o tânără care a terminat de trei ani Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, unde a şi fost Miss, diferenţa de vârstă din cei doi fiind destul de mare, lucru care nu îi împiedică însă în a face un astfel de pas decisiv în viaţa lor.

Parlamentarul de pe colegiul doi are o lungă listă de invitaţi pe care îi aşteaptă la restaurantul de pe Insuliţă, liderul PSD Victor Ponta fiind cap de afiş, naşul fiind şi el un personaj la fel de cunoscut la nivel naţional. Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, unul dintre cei mai bogaţi sindicalişti din ţară, este naşul în faţa căruia Surupăceanu va spune „DA”.

Surse din apropierea celor doi miri spun că Surupăceanu l-ar aştepta la Târgu Jiu chiar şi pe democrat-liberalul Silviu Prigoană, evident împreună cu Adriana Bahmuţeanu. Cert este că pe listă nu este niciunul dintre senatorii de Gorj, Toni Greblă şi Ion Ruşeţ.

Întâi trece pe la Judecătorie

Colegii de partid de la nivel de judeţ pe care deputatul îi are au fost invitaţi aproape cu toţii la nuntă. Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, este cel care va oficia cununia religioasă la ora 17.00, sâmbătă la prânz fiind programată la Poarta Sărutului şi cununia civilă.

Până să ajungă în faţa altarului, deputatul-mire a avut de trecut ieri pe la Judecătoria Sectorului 5, acolo unde este pe rol procesul pe care preşedintele Traian Băsescu i l-a intentat anul trecut, atunci când ginerică a spus că şeful statului ar fi fost ajutat în campania electorală de către patronii magazinelor de etnobotanice. Preşedintele a cerut dovezi şi a deschis proces, la termenul de ieri avocatul lui Surupăceanu solicitând ca Băsescu să fie audiat personal în acest proces.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: