Prima înfrângere pentru Pandurii în noul sezon la Târgu Jiu: Pandurii – FC Timişoara 0-1

Pandurii au pierdut în această seară meciul cu FC Timişoara, scor 1-0 pentru echipa antrenată de Cosmin Contra. Gorjenii lui Ionuţ Badea n-au reuşit să le mai aducă o fericire puţinilor suporteri care au mai venit la stadion să susţină echipa, şi care au plecat şi supăraţi de rezultat şi udaţi de ploaia torenţială care a căzut în repriza a doua.

Noul antrenor al Timişoarei, Cosmin Contra, a venit decis să continue un parcurs bun cu echipa sa şi a găsit soluţii pentru a suplini absenţele numeroase şi destul de importante din lot. Deşi se temea de Pandurii, Contra nu a prea avut emoţii, doar Orac fiind mai periculos la poarta lui Pantelimon în prima parte a meciului. Axente a reuşit să înscrie în urma unei lovituri libere executate de Tamaş, fazele fixe rămânând principala problemă a gorjenilor şi la acest meci.

Cu toate eforturile atacanţilor trimişi în număr mai mare pe teren în partea a doua a jocului, jucătorii lui Badea nu au mai reuşit nici măcar egalarea, încheind pentru prima dată în acest sezon învinşi un meci disputat la Târgu Jiu, în deplasări fiind deja obişnuiţi cu eşecurile meci de meci.

În partea a doua a meciului Teo Crăciunescu le-a refuzat pandurilor un penalty la un contact între Pantilimon şi Băcilă în careu. Pe final de meci Pandurii au atacat continuu poarta lui Pantilimon care a fost desemnat de Contra Omul meciului, după ce s-a evidenţiat la şuturile lui Chiricheş, Băcilă sau Brata.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: