Primar: Am montat camere ascunse în toată comuna

Un filmuleț în care doi bărbați aruncă gunoaie dintr-o mașină, apărut zilele trecute în spațiul public, a pus în alertă autoritățile locale din Bălești. Se vede clar cum gunoaiele sunt aruncate pe malul Jiului în satul Voinigești, spre disperarea primarului. Pentru că nu este un caz izolat, primarul a montat mai multe camere ascunse în comună pentru a-i identifica pe cei care practică acest lucru.

Primarul din Bălești susține că a ajuns o practică aruncarea gunoaielor la întâmplare și mai ales a deșeurilor rezultate în urma construcțiilor. ”Sunt foarte mulți cetățeni sau mai exact ”necetățeni” care aruncă gunoaiele și noi trebuie să descurajăm aceste acțiuni. În calitate de primar le spun clar că nu tolerez așa ceva și o să cer măsuri drastice pentru cei care sunt identificați aruncând gunoiul la întâmplare. Eu le-aș cere polițiștilor să le facă dosare penale, pentru că altfel nu se învață minte. Sunt sigur că vin din altă localitate, pentru că oamenii din Bălești nu ar face așa ceva”, consideră Mădălin Ungureanu, primar.

În Bălești este pus la punct un serviciu care ridică săptămânal deșeurile rezultate din construcții și comuna este împânzită de camere ascunse. ”Eu am venit în sprijinul cetățenilor din Bălești pentru ridicarea materialelor grele rezultate în urma construcțiilor. Săptămânal, în fiecare zi de joi, mașina trece pe la fiecare ca să ridice gunoiul. Această acțiune este stopată în timpul iernii pentru că nu sunt solicitări, dar va fi reluată din primăvară. Am montat camere ascunse în toată comuna pentru a descuraja aruncarea gunoiul la întâmplare, dar și pentru depistarea celor care totuși o fac”, a mai spus Mădălin Ungureanu.

Vizualizări: 28,211

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: