Primar: Avem de recuperat 300.000 de lei din amenzi

Autorităţile locale din comuna gorjeană Bengeşti Ciocadia au de recuperat de la cetăţeni suma de aproximativ 300.000 de lei, bani din amenzi de circulaţie. Unii datornici le plătesc de ruşine în momentul în care află că trebuie să muncească în folosul comunităţii.

Pe rolul instanţei de judecată, autorităţile locale din Bengeşti-Ciocadia au zeci de dosare pentru a transforma datoriile cetăţenilor în zile de muncă în folosul comunităţii.

Primăria încearcă pe orice cale recuperarea datoriilor. "Vreau să vă spun că avem mari probleme cu recuperarea banilor din amenzi. Avem de recuperat aproximativ 300.000 de lei. Cred că avem 45 de dosare ca să le transformăm amenzile în muncă în folosul comunităţii. Atunci le mai plătesc pentru că le este ruşine să muncească pe marginea drumului. Noi le trimitem notificări, dar degeaba. Acolo unde au venituri mai facem reţineri, dar sunt puţini în această situaţie", a precizat Victor Geogia, primarul din Bengeşti Ciocadia.

Primarul din Bengeşti Ciocadia se consolează totuşi că nu are sume foarte mari de recuperat ca alte comune din judeţ. "Avem şi noi mulţi bani de recuperat din amenzi şi am ajuns în situaţia asta din cauza legislaţie proaste. Oricum nu suntem la nivelul localităților Scoarţa, Ţânţăreni, Târgu-Jiu, Târgu-Cărbuneşti, unde sumele pe care primăria le are de recuperat sunt imense", a mai spus Geogia.

Vizualizări: 2,160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: