Primar: Ultimele disponibilizări s-au făcut acum câteva luni

Comuna gorjeană Cruşeţ nu doar că nu este preferată de investitori, dar şi cei care s-au dezvoltat aici sunt pe picior de plecare. Este vorba de singura societată specializată în extracţia de ţiţei care este pe punctul de a-şi închide activitatea în localitate. Autorităţile locale din comună nu înţeleg de ce s-a ajuns în această situaţie.

În comuna Cruşeţ au funcţionat în ultimii 20 de ani cinci parcuri de unde se extrăgea, depozita şi se pompa ţiţei şi gaze naturale. Vorbim de cel mai puternic investitor din zonă care în ultimii ani a închis treptat toate parcurile. Ultimele disponibilizări s-au făcut în vară. În acest moment mai funcţionează numai câteva staţii care sunt automatizate, iar din sutele sau chiar miile de angajaţi au mai rămas aproximativ 50 de persoane.

Autorităţilor locale li s-a spus doar că zona nu mai este rentabilă. "Noi am avut un singur investitor aici în Cruşeţ, care a plecat. Vorbim acum despre Petrom, care s-a ocupat cu extracţia de ţiţei. Au spus că zona aceasta nu mai este rentabilă. Mai sunt câteva staţii mici. Nu s-au mai făcut foraje, în acest moment se valorifică doar ce s-a forat în trecut. Se pare că pentru ei nu mai este rentabil să extragă din comuna Cruşeţ. Nu le mai convine financiar. Ultimele disponibilizări s-au făcut acum câteva luni. În vară s-a închis ultimul parc din comună care mai funcţiona. Aici cred că mai au 50 de salariaţi", a precizat viceprimarul cu atribuţii de primar Teodor Godeanu.

Vizualizări: 1,768

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: