Primar: „Un stat sănătos investește în criză, nu blochează dezvoltarea”

Aristică Coiculescu, primarul comunei Arcani din județul Gorj, își exprimă public nemulțumirea față de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, criticând în special decizia de a suspenda investițiile din Programul Național „Anghel Saligny”.
Edilul consideră că blocarea finanțărilor pentru proiectele locale reprezintă o eroare gravă, care poate avea efecte dezastruoase asupra economiei și a comunităților. „Sper ca măsurile de austeritate să nu vizeze investițiile, pentru că atunci totul se va bloca. Un stat sănătos, în perioadă de criză, investește, nu oprește proiectele. Statul este cel mai mare investitor, iar dacă el se retrage, consecințele se vor vedea imediat”, a declarat primarul.
Coiculescu atrage atenția că tăierea finanțărilor va afecta nu doar administrațiile locale, ci și mediul privat. „Ce facem cu oamenii care lucrează la zecile sau sutele de firme implicate în proiecte? Îi trimitem acasă? Îi băgăm în șomaj? Cine plătește apoi pentru asta? Tot statul. De unde?”, se întreabă edilul, adăugând că abordarea actuală a guvernului este „pompieristică”.
Primarul comunei Arcani nu neagă existența problemelor bugetare, dar cere o abordare etapizată și echitabilă: „Știu că s-au făcut greșeli și că nu sunt bani, dar nu putem lua măsuri doar în josul lanțului. Cei de jos sunt cei care plătesc, în timp ce la vârf, unii stau pe salarii de zeci de mii de euro într-un 'dolce far niente'”.
În încheiere, Coiculescu subliniază că statul ar trebui să lupte cu adevărat cu evaziunea fiscală, în loc să taie din aparatul administrativ deja subdimensionat: „Evaziunea e în floare, dar nimeni nu se leagă de ea. În schimb, se vorbește de concedieri în primării, deși suntem deja prea puțini. Cu cine mai lucrăm?”
Declarațiile primarului reflectă tensiunile tot mai mari dintre autoritățile locale și Guvern, în contextul noilor măsuri de reducere a cheltuielilor publice.
Vizualizări: 972
Distribuie Trimite pe WhatsApp