Primăria Bolboşi scoate la concurs postul de secretar

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs pentru postul de secretar al Primăriei Bolboşi în data de 29 octombrie. Potrivit primarului Gheorghe Bilea, acest post este vacant de mai mulţi ani. “Postul de secretar este vacant de aproximativ 5 ani. În urmă cu doi ani a fost obţinut prin concurs de o persoană din Bucureşti, însă după o scurtă perioadă de concediu medical persoana respectivă a renunţat. Atribuţiile de secretar au fost exercitate permanent de către juristul primăriei Ancuţa Foamete, care de altfel cred că va participa şi la concurs”, a declarat primarul comunei Bolboşi.

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice sau administrative; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 2 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I şi să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: