Primăria construieşte un „stadion nou“ din vechituri

Primăria Târgu Jiu a eliberat autorizaţia de construire a noului stadion, dar lucrările nu au început încă. Potrivit primarului Florin Cârciumaru mai este de demolat tribuna oficială. Deşi lucrările la noul stadion sunt pe cale să înceapă, vechile componente de pe Municipal nu-şi găsesc cumpărător. În cazul în care nu vor apărea clienţii, municipalitatea a găsit o întrebuinţare a nocturnei, scaunelor, etc. de la vechiul stadion. Va construi o nouă bază sportivă. „Încă nu am găsit cumpărători pentru tabela de marcaj, pentru nocturnă, cred că va fi foarte greu să vindem componentele pentru că toţi cei interesaţi caută să beneficieze de lege ca să le ia degeaba, ori aşa ceva nu se poate întâmpla, pentru că noi am investit bani atunci când am achiziţionat componentele stadionului. În cazul în care nu vom găsi cumpărător vom muta nocturna pe terenul celălalt, le vom folosi tot noi la dotarea bazelor sportive din incinta unităţilor şcolare, mă refer la scaune, la suportul metalic al scaunelor, materiale pe care le putem folosi tot în cadrul viitorului complex sportiv”, a precizat Florin Cârciumaru. (D.M.)

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: