Primăria Prigoria, transformată în curte pentru păsări

Incinta primăriei Prigoria poate fi uşor confundată cu orice gospodărie din sat, pentru că în curtea instituţiei publice sunt animale şi păsări. Primarul comunei nu ştie ale cui sunt animalele, dar vicele recunoaşte că sunt ele şefului de post din comună.

Porcii, găinile şi gâştele au împânzit curtea primăriei din Comuna Prigoria. Pare a fi mai degrabă o moşie personală decât o instituţie publică unde au acces toţi cetăţenii. Incinta primăriei a fost transformată în gospodărie chiar de şeful de post din Prigoria. Omul legii vrea ca animalele lui să fie în siguranţă şi unde să găsească un loc mai sigur pentru ele decât în faţa primăriei. Viceprimarul Angel Costoiu susţine că, deşi i-a oferit spaţiu pentru a-şi ţine animalele, şeful de post preferă să le lase tot în curtea primăriei. „Animalele astea sunt ale şefului de post. Eu i-am tot spus să nu le mai aducă în curte primăriei. M-am şi certat cu el de câteva ori. I-am dat aici în spatele primăriei câteva coteţe unde să le ţină, dar se pare că tot aici în faţa primăriei e mai bine. Vrea să le crească bio cu iarbă proaspătă, mai cad mere din pom, mai mănâncă. Asta e situaţia. Nu am ce face eu. M-am săturat să le tot scot din curtea primăriei”, spune vicele.

Primarul comunei Prigoria Emil Răgman, susţine că nu ştie ale cui sunt animalele şi păsările din curtea instituţie pe care o conduce. ”Nu cred că mai sunt în curte primăriei. Au fost săptămâna trecută dar le-am scos. Nu ştiu ale cui sunt păsările şi animale. Cred că sunt ale cetăţenilor care stau pe lângă primărie”, a spus primarul.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: