Primarii PDL, pro şi contra prezenţei la referendum

Primarii PDL sunt indecişi cu privire la boicotarea scrutinului electoral de duminică. Majoritatea aşteaptă să primească instrucţiuni din partea partidului. Deşi mai sunt doar câteva zile până la referendum, susţinătorii lui Traian Băsescu din Gorj nu am făcut, până acum, nici un fel de campanie.

Conducerea PDL i-a convocat aseară pe primarii democrat-liberali pentru a le da instrucţiuni în privinţa scrutinului electoral de duminică. Până ieri seară, edililor locali nu le-a fost dirijate nici un fel de sarcini referitoare la referendum. Cei mai mulţi dintre primari spun că nu au organizat nici o campanie, până în momentul de faţă, şi că nu ştiu dacă vor fi sfătuiţi să meargă sau nu la vot. “Duminică, vom face ceea ce ni se va spune la şedinţă. Până acum, nu am primit nimic concret şi nu ni s-a dirijat nici o sarcină din partea partidului. Până în momentul de faţă, nu am început nici o campanie pentru referendum. În prezent, ne ocupăm de organizarea secţiilor de votare aşa cum trebuie”, a declarat Emilian Rusu, primarul comunei Dăneşti. Nici primarul de la Samarineşti nu ştia va merge sau nu la referendum cu toate că nu i se părea o soluţie bună a nu vota. “Deocamdată nu am primit nici un fel de instrucţiuni din partea partidului. Nu ştiu dacă e în regulă să nu mergem la vot. Personal, cred că mult mai importantă era opţiunea pro sau contra menţinerii preşedintelui. În orice caz ne vom îndeplini sarcinile impuse de partid. Până în momentul de faţă, la nivelul comunei, nu s-a făcut nici un fel de campanie. Au apărut doar nişte afişe pentru demiterea preşedintelui, dar fără a purta sigla vreunui partid”, a declarat Marian Ardeiu. La rândul său, primarul de la Roşia de Amaradia spune că este de acord cu boicotarea referendumului. “Eu nu voi merge la vot duminică şi îi voi îndemna şi pe cetăţeni să facă aceleaşi lucru. Nu vreau să fiu părtaş la perpetuarea acestei instabilităţi din ţară, România poate ajunge în colaps financiar. Dacă se demite preşedintele se vor organiza alegeri anticipate în luna septembrie. În condiţiile actuale, România nu are bani pentru a-i cheltui inutil. După aceste alegeri pensionari ar putea rămâne fără fonduri pentru pensii. Sper ca la referendum să voteze cel mult 30% din alegătorii de pe raza comunei” a precizat Liviu Cotojman. Până la închiderea ediţiei, şedinţa PDL nu s-a finalizat.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: