Primarul din Bălăneşti: Dacă se prăbuşeşte podul primim bani

Mai multe localităţi din Gorj au fost afectate de ploile căzute în această primăvară şi au făcut nenumărate adrese la Prefectura Gorj pentru a primi spijin de la Guvern. Au primit la schimb numai promisiuni. În această situaţie se află comuna Bălăneşti, unde un sat întreg riscă să rămână izolat dacă podul care face legătura dintre acesta şi centrul comunei se va prăbuşi. Nenorocirea se poate întâmpla oricând, însă probabil atunci guvernanţii vor găsi fonduri. „Noi încă mai sperăm să primim bani şi să mai ţină vremea cu noi să facem măcar ceva ca să consolidăm podul. Nu ne aşteptam să nu terminăm lucrarea până în toamnă. Am tot făcut adrese la Prefectură şi ni s-a spus că atunci când vor fi bani o să-i primim. Vreau să vă spun că la Bălăneşti situaţia s-a agravat şi a crescut riscul prăbuşirii podului respectiv. Dacă am fi primit nişte bani, poate făceau lucrările de maximă urgenţă dar aşa nu am făcut nimic. Poate am fi deviat cursul de apă. Nu am avut bani. Ne rugăm să nu se întâmple vreo nenorocire. Sau dacă se va rupe podul poate se vor găsi fonduri“, a precizat primarul din Bălăneşti, Ovidiu Pungan.

Şi primarul din Roşia de Amaradia se numără printre acei edili care aşteaptă bani de la Guvern pentru situaţii de urgenţă. „Am revenit cu încă o adresă la cea făcută în primăvara acestui an când am avut probleme din cauza ploilor. S-a rupt un drum atunci şi problemele s-au agravat. Încă mai sper să primim ceva bani deşi previziunile nu sunt tocmai bune. Nu avem un Guvern capabil“, a precizat Liviu Cotojman.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: