Primarul din Licurici rămâne incompatibil

Nu doar primarul de la Bâlteni, Gheorghe Păsărin, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate, ci și edilul de la Licurici, care a contestat și el la Curtea de Apel Craiova raportul prin care era declarat incompatibil. Liviu Doru Drăgulescu e unul din cei aproape 20 de primari gorjeni pe care ANI i-a declarat la sfârșitul anului trecut incompatibili cu funcția publică ocupată, la vremea acea edilii declarându-se nevinovați și convinși că în instanță vor avea câștig de cauză.

Curtea de Apel Craiova i-a respins însă primarului din Licurici acțiunea depusă la începutul anului, el având dreptul, ca și Păsărin, ca în 15 zile să o conteste, ceea ce va face ca procesul să se mute la Înalta Curte de Casație și Justiție. Edilul, ca și restul colegilor săi, a reprezentat localitatea într-un consiliu de administrație în care legea administrației publice locale nu îi dădea voie, dar o altă legea îl obliga să fie reprezentatul comunității acolo. Astfel s-au născut zeci de incompatibilități la nivel de județ, iar edilii care vor fi găsiți în instanță vinovați de nerespectarea legii își vor pierde mandatele și nici nu vor mai putea fi în funcții publice în următorii trei ani.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: