Primarul din Săcelu - suspectat de implicarea într-un accident mortal

 Sărbători de iarnă agitate pentru edilul din Săcelu, Ion Voica fiind acuzat că ar fi condus maşina primăriei, maşină care a fost implicată duminică în jurul prânzului în accidentarea mortală a unei bătrâne. Acesta nu a fost însă pus sub acuzare pentru că a plecat de la locul accidentului, poliţiştii luând de bună informaţia că un alt bărbat, rănit şi el destul de grav, ar fi condus autoturismul respectiv, mai mulţi martori indicându-l însă pe acesta doar ca pasager.

Nimeni nu putea duminică să spună cu exactitate cine se afla la volan, o parte dintre martori şi localnici indicându-l ca şofer pe maşina primăriei Săcelu pe edilul comunei. Edilul s-a făcut nevăzut de la faţa locului imediat cum au venit echipajele de Poliţie în zonă. Nicoliţa Popescu, de 62 de ani, a zăcut apoi ore în şir pe marginea drumului, până când a fost ridicată şi dusă la morgă, trupul său fiind rupt în două şi răsucit cu 180 de grade, partea din faţă a corpului său ajungând la spate, în urma impactului. Aşa a ajuns o bătrână din sat să îşi bocească vecina şi să îi ceară să învie din morţi pentru a spune cine a călcat-o. „Nicoliţo, Nicoliţo, ce soartă mai avuseşi! Scoală-te şi spune ce ţi se întâmplă că şi aşa visai tu numai urât în ultima vreme”, bocea bătrâna la căpătâiul moartei.

 Cu viaţă au scăpat o femeie, aflată pe marginea drumului, alături de moartă, şi un bărbat, aflat în maşina Primăriei Săcelu. Sofia Dănăşel spune că venea cu Nicoliţa de la biserică şi amândouă au fost lovite de la spate, aşa că nu au văzut cum s-a întâmplat nenorocirea. „Eram pe partea stângă a drumului şi ne-am trezit lovite de la spate. Nu ştiu ce s-a întâmplat pentru că nu-mi aduc aminte. Când mi-am revenit am văzut-o pe vecina moartă şi eu eram pe targă. Am văzut maşina Primăriei lovită lângă noi şi mai multe nu mai îmi amintesc”, spune victima.
 În învălmăşeala care a urmat, oamenii adunaţi la locul accidentului au pierdut din vedere cine mai conducea maşina Primăriei. Cei mai mulţi susţineau însă că edilul şef al comunei era la volan. Ion Voica a dispărut de la locul accidentului în condiţii neclarificate de poliţişti, edilul mai având şi alte accidente în trecut din care a ieşit basma curată. „El a derapat şi a venit în faţa mea ca nebunul. Cine conducea nu aş putea să vă spun pentru că nu sunt de aici din comună, dar ştiu că cel din dreapta, care era rănit şi l-au luat salvările, avea mustaţă. La volan era cineva fără mustaţă şi a dispărut atunci când au venit salvările”, spunea ieri Nicolae Dumitrescu, şoferul Daciei Papuc avariate de maşina Primăriei.
 În apărarea edilului au sărit câţiva localnici, două femei, care au încercat să explice că nu primarul era şofer. „Eu l-am urcat în maşina mea şi l-am dus la spital la Târgu Jiu că a vrut să se îngrijească de cei răniţi, mai ales de Nimoiu. El nu a fost la volan, a zis că i-a dat maşina lui Nimoiu şi când a venit aici şi a văzut accidentul a zis uite maşina noastră”, spunea aseară Ofelia Vasile. Ana Diaconescu afirma şi ea că fusese cu primarul la magazin înainte de accident şi că acelaşi Nimoiu ar fi condus maşina, numai că, de pe patul de spital, cu capul şi gâtul bandajat, omul cu pricina susţine cu totul altceva, mai ales că Voica nu a ajuns pe la el pentru a se interesa de soarta lui. „Nici nu am văzut cum s-a produs accidentul şi nici nu ştiu. Eu m-am trezit aici la spital cu rănile astea, dar pot să vă asigur că nu eram eu la volan. Eu băusem, tăiasem cu toţii un porc pentru că urma să facă Primăria un chef de Revelion, iar eu băut nu mă urc la volan. Nici nu mai ştiu însă cine conducea”, spunea bărbatul. 
 „Cine putea conduce însă maşina Primăriei decât primarul?” a fost însă o întrebare rostită de mai toţi sătenii, un răspuns neavând însă nici poliţiştii care se ocupă de caz. „Dacia aparţine Primăriei sau primarului, nu ştim exact. Cu primarul nu am stat de vorbă pentru că nu este la faţa locului dar facem cercetări, mai ales că oamenii spun tot felul de vorbe”, spunea ofiţerul care se ocupă de caz, comisarul şef Mihai Stoenac.


Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: