Primarul Ţuilă: Vin vremuri în care oamenii nu vor mai putea trăi

Florin Ţuilă, primarul comunei Cătunele, este îngrijorat din cauza activităţii miniere din zona Motru. Edilul local spune că peste 3.000 suflete din localitatea sa nu vor mai avea din ce trăi întrucât conducerea Complexului Energetic Oltenia desfiinţează locuri de muncă, din producţie, de la o zi la alta. Ţuilă a declarat la Radio Infinit că ar trebui redus numărul personalului TESA pentru că această categorie de personal generează cheltuieli prea mari.        

Rep.: Cum comentaţi disponibilizările anunţate de Complexul Energetic Oltenia?

F.Ţ.: Eu cred că personalul TESA este prea aglomerat în momentul de faţă, iar conducerea CEO ar trebui să ia măsurile necesare redresării activităţii prin alocarea personalului TESA corect la numărul de muncitori pe care îi au. Eu cred că ar trebui operate disponibilizări în rândul personalului TESA. TESA reprezintă un procent foarte mare comparativ cu numărul muncitorilor. Vedem că zilnic se vorbeşte de o restructurare, zilnic sau periodic se fac restructurări cu locurile de muncă ale muncitorilor, dar n-am auzit nimic de restructurare privind TESA. Asta este percepţia la nivel local, asta aud mereu din gura oamenilor. Ei se plâng că-şi pierd locurile de muncă din producţie din cauza faptului că sunt cheltuieli inutile cu personalul TESA. Aşa vorbesc oameni în autobuz, prin baruri, în comună. Le e frică de locul de muncă, însă ştiu că personalul TESA rămâne constant. Eu spun ce aud, nu ne mai ascundem unii de alţii. Suntem capabili să ne desfiinţăm cu totul numai să nu tăiem anumite persoane de pe listă.

Rep.: Însuşi managerul CEO a recunoscut că situaţia este dramatică din cauză că vânzările de energie merg prost. Ce părere aveţi?

F.Ţ.: Explicaţia este simplă. Uniunea Europeană cere, iar ceea ce cere Uniunea Europeană se cam întâmplă. A cerut restructurarea CEO, sunt vremuri grele pentru noi, vremuri care ne sperie. Cel puţin localitatea noastră a fost afectată în totalitate de Compania Naţională a Lignitului. Lunca este toată ocupată de o haldă care încă nu este redată în condiţii optime. În Lupoaia se excavează, comuna este toată răvăşită, sunt 1.000 de proprietari, sunt 3.000 de suflete care suportă numai în Cătunele. Nu mai vorbim că este şi zona Roşiuţa, Ploştina şi alte zone care sunt afectate, Rovinari, dar eu mă refer numai la zona noastră.

Rep.: La ce ar trebui să se aştepte oamenii din Cătunele?

F.Ţ.: Ne aşteptăm la ce e mai rău. Vor veni vremuri rele în care oamenii nu vor mai putea trăi nici de pe terenuri pentru că sunt grav afectate de lucrările miniere de excavare, de haldare, de surpări, iar apoi sunt afectaţi că pierd locurile de muncă. Pe noi ne alarmează situaţia asta, am cerut demult să se dea o speranţă Motrului. Nu există o analiză socială în zonă. Ar trebui să ne gândim şi la comunitatea din localităţile în care se desfăşoară activitate minieră, din punct de vedere social, dar asta nu se întâmplă, se gândeşte numai din punct de vedere economic.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: