Ruşeţ: Nu vom încheia Act adiţional la Contractul de Muncă

Administraţia CE Oltenia a renunţat la ideea încheierii unui Act Adiţional la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), a anunţat Ion Ruşeţ, director în cadrul complexului. El susţine că unele sindicate nu vor să discute această problemă. Actul adiţional ar fi modificat un paragraf din care rezultă că pot fi concediate persoanele care îndeplinesc trei condiţii simultan, una din ele fiind de vârsta de 65 de ani. Această ultimă condiţie o îndeplinesc cinci oameni. Ruşeţ a vorbit şi despre ce se va întâmpla cu posturile rămase libere după încheierea procesului de concediere colectivă.

Reporter: Aţi purtat discuţii cu federaţiile pentru încheierea unui Act adiţional şi nu aţi ajuns la o înţelegere. Cum veţi rezolva problema legată de personalul ce va fi disponibilizat?

Ion Ruşeţ: Am avut o interpretare în comisia paritară, iar miercuri s-a încercat încheierea unui Act adiţional. Sindicatele nu au fost de acord în totalitate. Au existat puncte de vedere divergente, de exemplu între sindicaliştii din FNME şi cei din Federaţia “Univers”. Aceste puncte divergente au făcut să nu mai semnăm un asemenea document. Avem o interpretare dată în unanimitate în comisia mixtă, administraţie-sindicate, ne vom baza pe această interpretare a contractului, nu vom încheia Act adiţional, atâta timp cât partenerii de dialog nu înţeleg că parteneriatul înseamnă şi discutarea tuturor problemelor.

Rep.: Sunt voci care spun că dacă cei disponibilizaţi vor ataca în instanţă decizia de concediere ar avea şanse reale să câştige în faţa administraţiei tocmai pentru că nu este modificat acel paragraf al CCM.

I.R.: Opinia noastră este că nu. Dar ştiţi, orice cetăţean care se simte lezat într-un drept al său, se poate adresa instanţei de judecată, aşa că toţi colegii noştri care intră în acest program şi se simt lezaţi sau neîndreptăţiţi se pot adresa instanţei.

Rep.: Ce se întâmplă cu posturile rămase libere după plecarea celor circa 2.000 de angajaţi?  

I.R.: Posturile celor aproximativ 2.000 sunt desfiinţate începând cu data de 2 iunie. Inclusiv aproximativ 200 de posturi vacante. Practic, vom avea puţin peste 15.200 de salariaţi la data de 2 iunie. Activitatea continuă pentru că mai sunt colegi care ocupă posturi similare. Vor fi, fie replasaţi colegii care ocupă posturi similare de la alte sectoare sau chiar între subunităţi, dar posturile sunt desfiinţate. Vă spun o realitate. O mare parte din cei care sunt pensionabili au optat în această ultimă perioadă, ultimele 2 luni, pentru alte posturi faţă de cele care le-au deţinut la începutul lunii aprilie. Asta pentru că existau şi posturi care, prin desfiinţarea lor s-ar fi pus în pericol  funcţionarea. Şi atunci, pentru a evita o asemenea situaţie au fost colegi care intrând în program ca şi pensionabili, au înţeles situaţia companiei şi au solicitat să fie trecuţi pe alt post înainte de disponibilizare.     

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: