Primul antrenament al pandurilor în Liga a II-a

Preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu, i-a prezentat ieri după-amiază jucătorilor prezenţi la reunire pe antrenorii care vor pregăti echipa în noul sezon. Totodată au fost prezentaţi şi jucătorii nou veniţi la echipă, în mare parte componenţi ai celei de-a doua echipe, dar şi jucători aflaţi în probe de la alte formaţii din judeţ. Oficialul a precizat că lotul va fi definitivat abia după ce vor fi evaluaţi toţi jucătorii care făceau deja parte din lot şi vor fi testaşi cei care sunt în momentul de faţă în probe.

Deşi ieri erau doar 32 de jucători la pregătire, la sosirea celor absenţi lotul va număra în jur de 40 de fotbalişti. Nu toţi aceştia vor rămâne însă în lotul care va face deplasarea în Austria, în această săptămână urmând să se facă o evaluare a jucătorilor.  „Pandurii şi-a reluat pregătirea în vederea turului de campionat ediţia 2010-2011 în Liga a doua. Numeric suntem 32 la antrenament dar au mai fost şi jucători învoiţi de către conducere până la antrenamentul de mâine şi au lipsit nemotivat Vranjes, Kamara şi Stromajer”, a precizat preşedintele Pârvulescu care spune că până la plecarea în cantonament, pe data de 18 iulie, se va definitiva lotul: „Încercăm până la plecarea în stagiul de pregătire din Austria, să stabilim lotul. În mare vom merge cu lotul care abordăm acest tur de campionat. Mai avem ceva jucători în vedere pentru a fi testaţi. Am luat aici toţi jucătorii tineri de la echipa a doua. Noi avem aici un mare avantaj pentru că avem şi echipa a doua şi în mare lotul va fi compus din 22-24 de jucători dar având în curte Pandurii II putem oricând să luăm şi să rulăm jucători de la echipa a doua. Ei sunt ca şi jucătorii noştri”. Sancira, Vezan şi Pârvu au fost trei dintre noutăţile de la reunire, ultimul fiind fost component al pandurilor: „Au mai venit Sancira, mijlocaş central de la Câmpia Turzii pe care l-am remarcat în meciurile  pe care noi le aveam cu Voinţa împotriva celor de la Industria Sârmei, Vezan de la Internaţional, i-a expirat împrumutul la Vâlcea lui Lucian Pârvu şi în rest avem doar jucători tineri din zonă”.

Transferul lui Vezan e aproape perfectat

În ceea ce priveşte achiziţiile, deja s-a prezentat la pregătire Ovidiu Vezan dar nici în cazul lui situaţia nu este 100 % rezolvată, preşedintele Pârvulescu explicând că s-a înţeles cu jucătorul dar urmează să mai discute şi cu impresarul lui. Referitor la steliştii oferiţi de Piţurcă la plecarea sa în Austria, ambii au refuzat oferta pandurilor plecând la echipe de Liga I. Preşedintele Pîrvulescu spune că va mai discuta cu antrenorul Stelei la revenirea formaţiei din Ghencea din cantonament pentru a vedea dacă există alţi jucători care să fie oferiţi pandurilor: „Aşteptăm să se întoarcă domnul Victor Piţurcă cu Steaua din cantonamentul din Austria şi apoi să ne punctăm şi să vedem să discutăm despre eventuali jucător care ar sosi de acolo la Pandurii. Lista de jucători pe care ne-a oferit-o Steaua se ştie dar, Marius îşi dorea de acolo doar pe Tudose şi Onicaş dar nu ne-am înţeles cu ei pentru că au dorit să joace în Liga I. I-am înţeles că vor să joace acolo şi în aceste condiţii discutăm de alţi jucători pe care eventual îi va propune Steaua la revenirea în ţară”.

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: