Procedurile pentru cariera de granit din Rânca, reluate

Investitorul bucureştean care voia să dezvolte o carieră de granit în stațiunea montană Rânca va trebui să reia toate procedurile de avizare dacă dorește să meargă mai departe cu proiectul său. Potrivit directorului Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Gorj, Radu Socolovschi, firma Tehnologica Radion va trebui nu numai să refacă studiul seismologic, ci va trebui să organizeze din nou dezbateri cu cetățenii pe această temă.

Autoritățile statului încearcă parcă din răsputeri să împiedice dezvoltarea unei cariere de granit în Rânca. Directorul APM Gorj, Radu Socolovschi, spune că nu s-a mai făcut nici un pas în cazul firmei care voia să facă această investiție. Practic, firma va trebui să reia pas cu pas aceeași pași pe care îi făcuse înainte de scandalul iscat. ”E liniștea dinaintea furtunii. Dezvoltatorul trebuie să mai facă încă un studiu seismologic după care se va relua dezbaterea publică”, a declarat Radu Socolovschi.

Socolovschi: ”Nu suntem în relații cordiale”

Directorul APM Gorj a menționat faptul că proprietarii releului din Rânca au dat aviz negativ înființării carierei de granit din Rânca, motiv pentru care dezbaterea publică va fi una cât se poate de serioasă. ”Se va organiza o dezbatere publică pe acest proiect, o dezbatere la Casa de Cultură din Novaci cu presă, cu oameni. Nu știu cum s-a făcut această dezbatere data trecută pentru că eu nu eram în instituție”, a adăugat Radu Socolovschi. Cât despre interesul pe care l-a manifestat firma Tehnologica Radion în ultimul timp, Socolovschi spune că nu știe absolut nimic dacă firma va mai dori să reia proiectul. ”Nu știu, nu suntem în relații cordiale ca să știu ce vor face”, a declarat directorul APM Gorj.

OPOZIŢIE

Deschiderea  carierei de granit în Rânca a ridicat multe semne de întrebare şi a fost mai ales blamată de autorităţile judeţene pentru că pune în pericol una dintre ”bijuteriile” Gorjului, Transalpina. Subprefectul de Gorj, Marcel Romanescu a fost şi este în continuare un opozant al acestei investiţii pentru că spune el, afectează turismul din zona Rânca.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: