Proces ultrarapid – condamnat pentru că a incendiat Primăria Târgu Jiu!

Bărbatul care luna trecută s-a răzbunat pe necazurile din viaţa sa dând foc uşii de la intrarea principală în Primăria Târgu Jiu a avut parte de unul dintre cele mai rapide procese din istoria justiţiei gorjene, după doar două termene acesta fiind condamnat la închisoare.

Mircea Lăceanu va rămâne în spatele gratiilor într-un moment în care tocmai se plângea că vine iarna şi nu are şi el un acoperiş deasupra capului. Judecătorii au dispus ca el să facă trei ani de închisoare, dar nu doar pentru incidentul de la Primărie, ci şi pentru că, puţin mai înainte, dăduse foc unor garaje din zona Debarcader, producându-le pagube proprietarilor. Bărbatul dormea în garajele respective şi era extrem de supărat pe autorităţile locale în momentul în care a aflat că barăcile vor fi demolate pentru a face loc unor locuri de parcare.

În „nebunia” sa, Lăceanu a pus foc garajelor cu pricina, după care a mers în oraş, a cumpărat benzină şi a incendiat şi uşa de la Primărie. Deşi nu are un leu în buzunar, bărbatul, domiciliat prin Hunedoara, dar originar din Crasna Gorj, a fost găsit bun de plată. „Admite acţiunea civilă formulată de părţile civile Primăria Municipiului Tg-Jiu, Neaţă Gheorghe şi Vieru Gheorghe. Obligă inculpatul Lăceanu Mircea la 840 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Primăria Municipiului Tg-Jiu. Obligă inculpatul Lăceanu Mircea la 7500 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Neaţă Gheorghe. Obligă inculpatul Lăceanu Mircea la 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Vieru Gheorghe. Ia act că partea vătămată Vînătoriu Romeo nu s-a constituit parte civilă. Obligă inculpatul la 1200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 400 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu de la urmărirea penală”, se precizează în decizia magistraţilor gorjeni, verdictul lor nefiind unul definitiv.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: