Procesiune religioasă prin centrul orașului

Peste o mie de oameni au participat marți seara la o procesiune religioasă închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, patronii spirituali ai municipiului, de sărbătorirea cărora se leagă și Zilele Orașului. Mulțimea de credincioși a străbătut centrul orașului, aproape 200 de preoți participând la o slujbă care i-a impresionat pe enoriași. După ceremonia religioasă, participanții au rămas în zona centrală, unde s-a dat startul oficial la Zilele Orașului.

Slujba de la biserica ce poartă hramul celor doi sfinți a strâns sute de persoane în preajma acesteia, circulația fiind întreruptă la un moment dat, agenți rutieri dirijându-i pe șoferi pe alte străzi. La biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena au fost aduse de la Craiova moaștele Sfântului Ioan cel Milostiv, acestea fiind purtate prin oraș, spre bucuria credincioșilor. Mulțimea s-a pus în mișcare odată cu lăsarea întunericului, iar pe traseu, până la Prefectură, numărul participanților a sporit constant, oamenii mirându-se și ei de cât de mulți participanți erau prezenți.

„Eu am fost și la slujba de seară, din biserică, la Vecernia cu Litie, iar acum, cu multă bucurie în suflet, constat că a venit multă lume și sper ca la anul să fie și mai multă. A fost o slujbă deosebit de frumoasă, încântătoare. M-a emoționat foarte mult și pot să spun că acum am sufletul plin”, a spus una dintre femeile participante la ceremonia religioasă. Preotul bisericii respective, Vasile Vlădoiu, era deosebit de bucuros că lumea a venit în număr mare alături de el și de ceilalți aproape 200 de părinți care participau la purtarea moaștelor prin centrul orașului. ”Moaștele au poposit la Târgu Jiu și vor sta aici și miercuri, aducând binecuvântare credincioșilor din județul Gorj, care rămân un exemplu demn de urmat și pentru credincioșii din această țară”, a menționat fostul protopop de Târgu Jiu.

Încurcături şi trafic blocat

Ceremonia a fost deosebită pentru majoritatea participanților, însă au fost și persoane care au fost surprinse de puhoiul de lume. Oamenii așteptau în stații să vină troleibuzele și nu știau de ce acestea au întârziat mai mult ca niciodată. „E impresionantă ceremonia aceasta, dar au oprit transportul în comun și nu au anunțat nimic. Stau cu colegele de o oră în stație și nu vine nimeni să ne spună nimic. Am scăpat de la muncă, suntem obosite și nu știam de ce întârzie troleul. Urât din partea celor care ar fi trebuit să pună un afiș aici, ca să știm și noi și să nu mai stăm degeaba”, a spus una dintre femeile care așteptase suficient de mult în stația de la Piața Centrală ca să își dea seama că nu mai vine troleibuzul după care se uitase în gol zeci de minute.

Ceremonia religioasă s-a finalizat în centrul orașului, unde autoritățile au amenajat o scenă pe care vor fi organizate mai multe spectacole până la sfârșitul săptămânii, în cadrul Zilelor Municipiului Târgu Jiu. La deschiderea sărbătorii autoritățile au adus de toate, și bicicliști, și motocicliști, efecte pirotehnice, jocuri de lumini, baloane colorate, dar nu și o trupă care să cânte în deschiderea festivității, lucru pe care îl așteptau sutele de tineri rămași în piață. Aceștia s-au putut bucura, în schimb, de lansarea clipului Happy Târgu Jiu, precum și de grămada de confeti aruncată în aer de tunuri speciale, efectul fiind unul cu adevărat de sărbătoare, Florin Cârciumaru dând asigurări că în fiecare seară, până duminică, participanții au motive de bucurie și distracție dacă se implică în programul pus la punct de autorități cu această ocazie.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: