Procesul ”mamei criminale ” – contradicții pe o pungă de gunoi

Femeia din Bărbăteşti trimisă în judecată în stare de arest preventiv pentru că în primăvară și-ar fi aruncat fătul la wc, de unde acesta a ajuns apoi în curtea Spitalului din Târgu Cărbunești, fiind devorat de câinii comunitari, a apărut ieri din nou în fața judecătorului ce va da o decizia în cazul său.

Maria Pavel a ascultat din boxa acuzaților mărturiile a două angajate ale unității sanitare, una dintre ele fiind o infirmieră care, printre altele, se ocupă și cu înlocuitul pungilor de la coșurile de gunoi pe care pacienții le au la dispoziție în toaletele unității sanitare.

Minute în șir s-a discutat pe marginea unei astfel de pungi, magistratul Teofil Boncu încercând să afle cum sunt schimbate pungile respective sau cum nu sunt, martora audiată mărturisind că  ”uneori ” nu le înlocuiește întrucât preferă să facă o economie și să golească doar conținutul din acestea. Discuțiile s-au prelungit pe această temă întrucât bebelușul devorat de câini ar fi fost aruncat în toaletă, după naștere, după ce ar fi fost pus într-o astfel de pungă de culoare neagră. Interesant este și că anchetatorii au descoperit atunci când au venit la fața locului că una dintre pungi lipsea, iar în locul ei în coșul de gunoi fusese pusă o alta, de culoare albă, inscripționată cu numele unei firme renumite de apă minerală.

Infirmiera audiată nu a putut să spună în ce condiții ar fi putut să ajungă punga neagră lipsă de la coșul de gunoi în curtea spitalului, lângă bebelușul devorat de câini. Ea a menționat, în schimb, că a văzut-o pe Maria Pavel în spital, la patul unui nepot de care avea grijă în acea perioadă. Din boxa acuzaților, femeia a cerut să se spună clar în ce zi a fost văzută, ea declarând categoric faptul că era acasă atunci când ar fi putut fi născut copilul, Pavel susținând și că nu a fost gravidă.

Același lucru l-a spus și la audierea unei asistente care, inițial, fusese suspectată de anchetatori ca fiind mama căutată în acele zile tulburi, angajata spitalului intrând în concediu și plecând în excursie la Veneția exact în ziua descoperirii fătului. Tânăra plecase însă în concediu, fiind cerută de soție, la audierile de ieri ea manifestându-și indignarea pentru că a fost supusă împotriva voinței ei unor controale ginecologice menite să dovedească un lucru pe care ea l-a spus încă de la început și anume acela că alta era mama căutată de anchetatori, ea nefiind gravidă vreodată.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: