Sute de şoferi gorjeni, audiaţi în dosarul „Mafia permiselor”

Sute de persoane au fost audiate ieri la Inspectoratul Județean de Poliție Gorj de către ofițerii Inspectoratului General al Poliției Române împreună cu angajații Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea unui procuror de caz. Se pare că cercetările în dosarul „Mafia Permiselor” se extind. Multe persoane au intrat la audieri având calitatea de martor şi au ieşit învinuiți. La audieri au fost aduşi cu mașinile de poliție zeci de șoferi din Tismana, localitatea natală a instructorului Gheorghe Frățilescu, care este acum arestat în dosar.

Ieri de dimineață, zeci de șoferi din Tismana s-au trezit cu polițiștii la ușă pentru a fi conduşi la audieri în dosarul instrumentat de ofițerii IGPR și DNA privind modul în care au obținut permisele de conducere la Târgu-Jiu. Cei care nu au vrut să meargă de bună voie, au fost duși cu dubele la Inspectoratul Județean de Poliție Gorj pentru a le explica anchetatorilor în ce condiții au obținut permisul auto. Cei care au devenit șoferi în ultimul an în Tismana au făcut Școala de Șoferi Setifram, al cărui administrator este Gheorghe Frățilescu, arestat în acest dosar pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. „De dimineață, la primele ore, a avut loc o acțiune a poliției aici în Tismana și au fost chemați la audieri câteva zeci de șoferi, în special din satul Sohodol și Pocruia, dar și din restul localității, persoane care au susținut examenul de obținere a permisului de conducere sau au făcut ore la Școala Setifram, unde este instructor domnul Gheorghe Frățilescu. Acesta este locuitor al satului Sohodol și majoritatea localnicilor din Tismana apelau la dumnealui să facă școala de șoferi, că fiind din zonă era mai bine că plecau de aici să facă orele de conducere”, a declarat primarul din Tismana, Marian Slivilescu.

Din martori s-au trezit învinuiți

Cercetările s-au extins în dosarul în care săptămâna trecută au fost arestați mai mulți medici, asistente și instructori auto, pentru că asupra mai multor gorjeni planează suspiciuni că au obținut permisul în mod fraudulos. Cei care au ieșit de la audieri s-au ferit să vorbească, mai ales că unii dintre ei din martori au ajuns învinuiți. Cei care nu au venit de bună voie au fost aduși cu mandate de către oamenii legii. Este și cazul unui tânăr din Novaci. „Vin dimineața la șase jumate și îmi ia copilul din pat, că sunt ei șmecheri. Trebuia să-mi vină hârtie scrisă și veneam eu și îl aduceam. Nu s-au dat bani pentru fișa medicală. Ne-au spus doar că trebuie să meargă la Tg-Jiu pentru niște audieri. Fiul meu a luat permisul acum șapte luni. Nu a dat domne nimeni nicio șpagă”, a spus tatăl unuia dintre tinerii audiați.

Vizualizări: 281

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: