Procesul Lelioarei Deaconu se rejudecă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat un verdict în procesul fostului subprefect Lelioara Deaconu şi a fostei şefe a juriştilor din Prefectura Gorj, Ioana Călinescu, dar decizia magistraţilor de la instanţa supremă nu pune capăt judecăţii, aşa cum era de aşteptat, ci, din contră, lungeşte judecata, dosarul fiind trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti. Mai mulţi funcţionari publici din Primăria Târgu Jiu şi Primăria Turceni au fost, de asemenea, trimişi în judecată în acest dosar instrumentat de DNA, aceştia fiind consideraţi complici, dintre ei doar o femeie, Marinela Bardan, primind doi ani de închisoare, înlocuiţi cu un termen de încercare de cinci ani. Tot doi ani de puşcărie, dar înlocuiţi cu un termen de încercare de 4 ani, a primit şi Ioana Călinescu. Aceasta a fost acuzată că, împreună cu fostul subprefect Lelioara Deaconu, au tras sforile în aşa fel încât să facă un schimb de terenuri de la Turceni, pe groapa de cenuşă a termocentralei, cu unele similare, dar amplasate la marginea municipiului Târgu Jiu. Schimburile s-au făcut când cele două se aflau în funcţii publice, magistraţii Curţii de Apel Piteşti achitând-o însă pe Deaconu de acuzaţiile ce i-au fost aduse, judecătorii instanţei argeşene fiind chemaţi acum să pronunţe un nou verdict, ceea ce face ca procesul să se mai lungească măcar un an.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: