Procesul lui Condescu se judecă la toamnă

Cu doar câteva zile înainte de a-și aniversa ziua de naștere și la un an de când începea aventura în Europa cu echipa de fotbal, fostul președinte de la Pandurii, Marin Condescu a primit vestea că procesul în care este judecat pentru că ar fi păgubit clubul cu milioane de lei se va judeca la toamnă. Tribunalul Olt, desemnat cu judecarea acestui caz, a decis acum ca procesul să înceapă la toamnă, după ce magistrații au constatat legalitatea sesizării instanței de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 525/P/2013 din 09.05.2014, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, privind pe inculpaţii CONDESCU MARIN şi TEMELESCU VIOREL a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Condescu Marin şi Temelescu Viorel. Respinge cererile de restituire a cauzei la procuror, de sancţionare a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 525/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi de excludere a probelor administrate în acelaşi dosar formulate de inculpatul Condescu Marin prin apărătorul său ales, avocat Pânzaru Anatol, ca neîntemeiate”, se arată în decizia instanței, care poate fi însă contestată la Curtea de Apel Craiova. 

În dosarul respectiv, Condescu și Temelescu au fost reținuți în noiembrie anul trecut pentru 24 de ore, ulterior anchetatorii cerând în două rânduri arestarea preventivă a acestora, cererile fiind respinse de instanțele de judecată din lipsă de probe. Fostul președinte de la Pandurii a declarat de fiecare dată că nimic din activitatea clubului pe care l-a condus nu a fost de natură penală, lucru pe care rămâne să îl demonstreze și la instanțele de judecată, până la finalizarea procesului cei care i-au luat locul la echipa de fotbal având suficient timp să demonstreze că pot face mai mult pentru Pandurii decât Condescu.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: