Profesorii au fost minţiţi că primesc sporurile câştigate în instanţă

Nemulțumiri în rândul cadrelor didactice din județul Gorj! Dascălii așteptau să primească în luna martie o parte din sporurile pe care le-au câștigat în instanță încă din anul 2010. Cadrele didactice au aflat de la contabili că banii pentru aceste sporuri nu există în cont, deși directorii unităților de învățământ și reprezentanții Inspectoratului Școlar susțin că acești bani vor ajunge la dascăli.

Dascălii gorjeni au  așteptat cu sufletul la gură luna martie, în speranța că vor primi o parte din sporurile câștigate în instanță încă din anul 2010 și care le-au fost eșalonate în mai multe etape. Sumele pe care angajaţii din învățământ trebuiau să le primească diferă de la o persoană la alta. De exemplu, un dascăl cu experiență și ani buni petrecuți la catedră ar fi trebuit să primească în această lună aproximativ 3.000 de lei.  Se pare că aceste sume le primesc numai verbal, pentru că în conturi nu există bani pentru aplicarea hotărârilor judecătorești. „ Noi am câștigat niște procese în 2010 și trebuia să ni se dea în luna martie anul ăsta niște procente din toată suma. Suma nu este aceeași pentru toți dascălii. Eu de exemplu ar trebui să iau în jur de 30 de milioane de lei vechi. De la mine din sindicat toți membrii ar fi trebuit să primească acești bani, și dascălii, și contabilii, și secretarii, și femeile de serviciu în unele cazuri. Sunt ordonanțe de urgență care reglementează aceste rate, sunt obligatorii, se știa de ele. Au trecut patru ani de când am câștigat procesele și după ce că ni le-au eșalonat, nici aşa nu dau banii. Sunt banii noștri, nu sunt cadouri”, a precizat Florinela Ponta, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Târgu-Jiu.

Prostiţi în faţă de şefii inspectoratului

Nemulțumirea dascălilor este cu atât mai mare cu cât aceștia sunt prostiți în față de mai marii din educație care susțin că banii există în conturi. Directorii de școli și reprezentanții Inspectoratului Școlar Gorj încearcă să manipuleze dascălii cu tot felul de explicații puerile. ”De la ISJ ne spun că sunt bani, de la minister ne-au spus că sunt bani, directorii spun că sunt bani, dar în contabilitate nu apar banii. E o minciună grosolană. Unii manageri dau vina pe contabili, dar nu e corect pentru că nici contabili nu au interes să spună că nu sunt banii, pentru că și ei au bani de recuperat. Contabilii nu cer ce sumă vor ei. Au niște hotărâri și cer cât trebuie. Adevărul este că nu au venit banii și nu se recunoaște acest lucru. Ar fi corect să spună că nu au toată suma și că mai dau luna viitoare. Oamenii sunt mințiți cu tot felul de tâmpenii. De exemplu au spus că a greșit o contabilă de la un liceu și de aia avem toți de suferit. O mare tâmpenie. Oamenii contau pe banii ăștia ca să aibă pentru Paște. Pur și simplu vor să ne manipuleze. Mai mult decât atât la ISJ nu le vizează ștatele dacă nu au o sumă de bani ca să acopere hotărârile astea” , a mai spus Florinela Ponta.

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: