Primari: Numărul şomerilor este de cinci ori mai mare decât cel oficial

În bazele de date ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj sunt înregistraţi circa 12.500 de şomeri, dar autorităţile locale spun că numărul real este chiar şi de cinci ori mai mare. „Ar fi bine să am doar 200 de oameni fără loc de muncă”, a spus primarul din Turceni, care ştie peste o mie de localnici fără serviciu. Şi la Ţicleni, numărul estimat de primar este de 6-7 ori mai mare decât cel oficial.

La nivel municipiului Târgu Jiu, sunt 2.581 şomeri, adică doar cei înregistraţi în bazele de date ale agenţiei, care pot să fie sprijiniţi de stat sau doar şi-au depus dosarul figurând ca fiind în căutarea unui loc de muncă, din care 1532 sunt femei, ponderea şomerilor fiind de 3,64%.

În restul oraşelor, situaţia este următoarea:

Ce spun autorităţile locale

Primarii de oraşe spun că realitatea este cu totul alta. La Ţicleni spre exemplu, autorităţile locale spun că, în realitate, numărul celor care nu au un loc de muncă este de cinci ori mai mare. “Am verificat listele de la ajutoare şi sunt înregistraţi într-adevăr în jur de 130 de şomeri. Fără loc de muncă avem în jur de 1000 de cetăţeni. Noi am încercat să discutăm cu oamenii de afaceri, am reuşit să-i mai şi angajăm. Pe la toate firmele care vin pe aici mă rog să-i angajeze, măcar pe perioadă temporară. Am angajat vreo 6-7 pe la foraj Dafora, la Tehnotec vreo 10”, a declarat primarul oraşului Ţicleni, Constantin Radu.

Gâlceavă: Dacă ar fi numai 200 ar fi super

Şi la Turceni situaţia este cu totul alta. Numărul celor care nu au un loc de muncă stabil este mult mai mare faţă de ceea ce reflectă statisticile. Primarul Dumitru Gâlceavă spune că s-ar bucura dacă în realitate ar avea aşa puţini şomeri. “Cred că avem peste 1000 de şomeri, adică fără loc de muncă, pentru că mulţi au ieşit din evidenţele agenţiei. Dacă ar fi numai 200 ar fi super”, a declarat primarul oraşului Turceni.

Topul comunelor cu cei mai mulţi şomeri

În mediul rural, numărul şomerilor înregistraţi la AJOFM Gorj este de 7.594, din care 2.949 sunt femei. Cei mai mulţi şomeri se înregistrează în comunele: Plopşoru - 38, Roşia de Amaradia - 262, Bâlteni - 228, Borăscu -215, Padeş - 203, Turburea - 194.

O pondere ridicată a şomerilor se înregistrează în comunele: Bărbăteşti-10.17%, Hurezani - 13.7%, Roşia de Amaradia - 10.65%, Licurici - 9.42%, Cătunele - 9.84%.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: