Proful pedofil, trimis în judecată. Detalii şocante din rechizitoriu

Anchetă finalizată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în dosarul în care un dascăl gorjean a fost acuzat că a întreținut relații sexuale în mod repetat cu o minoră de 12 ani, invitații pentru asemenea „lecții” în apartamentul său primind și alte eleve. „Este surprinzătoare atitudinea inculpatului, care în calitate de cadru didactic, îşi punea în practică fanteziile sexuale, folosindu-se de corpul minorei şi de capacitatea restrânsă a acesteia de a înţelege cu adevărat ce se întâmplă”, arată anchetatorii.

Cosmin Oproiu preda în ultima vreme la Târgu Cărbunești, după ce, anterior, fusese la catedră la Târgu Jiu. Preda diverse materii, de la filozofie și logică, la cultură civică şi economie politică. Așa a ajuns în urmă cu doi ani să o cunoască pe o fată de 12 ani, elevă în clasa a V-a, care avea sora mai mare în clasa la care preda Oproiu. Individul a vrăjit-o repede pe minoră și în scurt timp a ajuns să se converseze cu ea pe Facebook sau alte aplicații de socializare. Îi salvase numărul fetei în telefon cu apelativul „Pretty”, adică „Drăguța”, ceea ce pe minoră o încânta la maxim.

Partide de amor în scări de bloc

Prima întâlnire s-a consumat într-o scară de bloc din zona centrală a municipiului Târgu Jiu. Vorbele meșteșugite i-au sucit mintea minorei, iar apoi cei doi s-au văzut tot mai des, dar doar prin scările de bloc, Oproiu trecând repede la fapte. Procurorii au putut proba patru partide de amor care s-au consumat între cei doi, evident că în scările de bloc, proful pedofil dorind să nu afle nimeni de relația sa cu eleva minoră. A făcut însă o greșeală pentru că una din scările de bloc era monitorizată cu camere de supraveghere. Oproiu și-a luat inima în dinți și a mers la administratorul blocului pentru a-l convinge să șteargă imaginile, asta deși nimeni nu văzuse scenele consumate în scara blocului. Spre ghinionul profului, administratorul blocului este un polițist care, evident, că și-a sesizat colegii și, astfel, Oproiu nu a scăpat de ceea ce îi era frică.

Rechizitoriu: „A abuzat de poziţia de dascăl”

„Fiind audiat, inculpatul a căutat să ascundă o mare parte din activitatea infracţională pe care a desfăşurat-o în perioada august-decembrie 2015, când, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut raporturi sexuale cu minora în vârstă de 12 ani. Inculpatul Oproiu Cosmin a negat alte acte materiale ale infracţiunii de act sexual cu un minor, aşa cum au fost descrise în mod detaliat de persoana vătămată şi martorii din actul de sesizare, nerecunoscând că ar fi întreţinut cu aceasta raporturi sexuale. Pericolul social al faptei comisă de inculpatul Oproiu Cosmin rezultă din modalitatea de comitere a acesteia, în sensul că, în calitate de cadru didactic, a întreţinut raporturi sexuale, în mod repetat, cu minora, despre care ştia că are vârsta de 12 ani, fiind elevă în clasa a V-a a aceluiaşi liceu. Fapta este cu atât mai gravă cu cât inculpatul a abuzat de poziţia sa recunoscută de persoana vătămată ca fiind una de încredere şi totodată de autoritate asupra sa, având în vedere că acesta îşi desfăşura activitatea ca şi profesor la instituţia de învăţământ pe care minora o frecventa, uneori permiţându-i chiar participarea la orele sale de curs”, au reținut procurorii în rechizitoriul înaintat instanței.

Cum s-a apărat pedofilul: A dat vina pe copilă!

Pe parcursul cercetărilor, proful pasionat de minore le-a explicat anchetatorilor că toate relațiile dintre el și fata de 12 ani s-au consumat cu acceptul acesteia, Oproiu părând să nu își dea seama că, la vârsta sa, dincolo de calitatea de dascăl pe care o avea, el era cel care trebuia să pună piciorul în prag oricărei relații de acest gen. În cazul de față, individul a ațâțat-o pe fată și a încurajat-o să meargă în această direcție, anchetatorii reținând că, în ultimii ani, și alte eleve ale acestuia s-au plâns că erau privite insistent de către Oproiu în zonele intime, primind inclusiv invitații de a merge la apartamentul acestuia.

 „Rolul inculpatului era acela de a asigura o educaţie corespunzătoare elevilor cu care intra în contact şi nicidecum de a-i supune unor abuzuri sexuale de natură a le marca dezvoltarea intelectuală şi emoţională pe viitor. A fost înlăturată apărarea inculpatului în sensul că a fost provocat de minoră, care l-a atras într-o relaţie nefirească, determinându-l prin orice căi să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, în condiţiile în care eleva era lipsită de capacitate de exerciţiu, iar el era o persoană în vârstă de 37 ani, cu o pregătire şi un intelect ce îi permiteau să realizeze că săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală şi că totodată pune în pericol dezvoltarea psihică şi intelectuală a persoanei vătămate. Faptul că minora şi-a dat consimţământul să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul, nu îi creează acestuia o situaţie juridică mai favorabilă, în condiţiile în care trebuia şi putea să aprecieze că legătura dintre el şi persoana vătămată era una nefirească, care aduce o atingere gravă relaţiilor sociale privind viaţa sexuală. Este surprinzătoare atitudinea inculpatului, care în calitate de cadru didactic, îşi punea în practică fanteziile sexuale, folosindu-se de corpul minorei şi de capacitatea restrânsă a acesteia de a înţelege cu adevărat ce se întâmplă”, se mai arată în rechizitoriul înaintat către Judecătoria Târgu Jiu, instanța prelungind la sfârșitul săptămânii trecute măsura arestului la domiciliu dispusă față de Oproiu.

Vizualizări: 4,257

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: