Program special la "Buletine" înainte de alegerile prezidențiale

Direcția Comunitară Județeană de Evidență a Persoanelor Gorj reamintește cetățenilor români cu domiciliul în România faptul că exercitarea dreptului de vot se poate realiza numai în baza unui act de identitate valabil. Prin act de identitate se înțelege atât cartea de identitate, cât și cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate. Alegerile prezidențiale vor avea loc la finalul acestei săptămâni. 

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor cu drept de vot, activitatea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor din judeţ se va desfăşura în cadrul unui program de lucru cu publicul prelungit, după cum urmează:

- între orele 08.00 - 16.00, în zilele de 09.11.2019 și 23.11.2019;

- între orele 07.00 - 21.00, în zilele de 10.11.2019 și 24.11.2019.

"Reamintim și cu această ocazie faptul că, potrivit legii, cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia de a solicita serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate", se arată într-un comunicat al instituției.

De asemenea, cetăţenii au obligația de a solicita serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate în termen de 15 zile de la producerea următoarele situaţii:

- dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii;

- în cazul schimbării domiciliului;

- în cazul schimbării denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;

- în cazul atribuirii unui nou cod numeric personal;

- în cazul deteriorării actului de identitate;

- în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

- când fotografia din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

- în cazul schimbării sexului;

- în cazul anulării actului de identitate.

Documentele necesare eliberării unei noi cărţi de identitate sunt:

- actul de identitate deţinut (cu excepţia cazului de pierdere, furt sau distrugere);

- certificatul de naştere al titularului, precum şi certificatele de naştere ale copiilor minori cu care locuieşte – originale+copii;

- certificatul de căsătorie sau, după caz, hotărârea de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă ori certificatul de divorț – original+copie;

- certificatul de deces al soţului, în cazul persoanelor văduve – original+copie;

- documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu și, după caz, a adresei de reședință (de ex.: contract de vânzare/vânzare-cumpărare, certificat de moştenitor, contract de închiriere, adeverinţă din Registrul agricol, etc.) – original+copie; în cazul adeverinţei din Registrul agricol, aceasta trebuie prezentată numai în original, cu precizarea că este valabilă 30 de zile de la data emiterii;

- un document emis de instituții sau autorități publice - pașaport, permis de conducere, legitimație de serviciu, livret militar ori diploma de absolvire a unei instituții de învățământ, cu fotografie de dată recentă - original și copie, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

- dovada eliberată de unitatea de poliție unde a fost reclamat furtul actul de identitate, după caz;

- documentul care face dovada achitării contravalorii cărții de identitate.

În cazul în care solicitantul actului de identitate nu este şi proprietar/coproprietar al spaţiului de locuit, este necesar acordul proprietarului pentru eliberarea actului de identitate la respectiva adresă (cu excepţia cazului în care dovada adresei de domiciliu se face cu un contract de închiriere).

În situaţia în care solicitantul actului de identitate nu poate prezenta certificatele de stare civilă şi/sau documentul care face dovada adresei de domiciliu, soluţionarea cererii se va face prin eliberarea unei cărţi de identitate provizorii, cu termen de valabilitate de 1 an. În acest sens, solicitantul va trebui să anexeze la cererea pentru eliberarea actului de identitate 3 fotografii tip buletin.

Contravaloarea cărţii de identitate este de 7 lei, iar cea a cărții de identitate provizorii este de 1 leu.

Şeful serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor poate acorda scutire de la plata cheltuielilor de producere şi eliberare a actelor de identitate pentru persoanele care fac obiectul unor măsuri de ocrotire şi de protecţie socială şi/sau nu realizează venituri, respectiv: copiii orfani, abandonaţi şi persoanele în vârstă aflate în unităţi de ocrotire şi de protecţie socială, persoanele cu handicap, ori care beneficiază de ajutor social, în baza documentelor care atestă faptul că solicitantul se află într-una dintre aceste situaţii.

Vizualizări: 902

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: