Proiect: Amendă de 100 de mii de lei dacă vandalizezi operele lui Brâncuși

Liberalii au pus la „dospit” un proiect prin care vor să fie anulată hotărârea de Consiliu Local prin care se aplică amenzi vizitatorilor care ating operele lui Constantin Brâncuși. Pentru a-i ține, totuși, la distanță, pe cei care vandalizează capodoperele, consilierii liberali propun majorarea amenzilor până la 100 de mii de lei.

Consilierul municipal Eduard Berca susține că proiectul va fi pus în dezbatere într-una dintre ședințele de Consiliu Local viitoare. Berca spune că nicăieri în lume nu sunt astfel de reguli și lucrările marilor artiști ai lumii pot fi atinse fără teama vreunei amenzi usturătoare. „Piața din Florența, de exemplu, unde avem statui ale lui Michelangelo. Poți să le atingi. Poți să faci fotografii. Cei doi artiști sunt de aceeași talie. Eu îl asemăn cu Brâncuși. Sau la Fontana di Trevi. Poți chiar să intri în apă. Nicăieri în lumea asta nu există astfel de interdicții. Să nu poți să atingi operele”, a declarat Berca, la Radio Târgu Jiu.

Cu toate acestea, liberalul admite că trebuie ținute la distanță doar persoanele care intenționează să vandalizeze operele. Pentru a-i face să conștientizeze importanța operelor, consilierii au în plan să majoreze substanțial amenzile pentru cei care mai scrijelesc operele ori aruncă pe ele suc sau resturi de mâncare, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „Eu recunosc că alta este mentalitatea italienilor, spaniolilor ori francezilor care nu o să se ducă niciodată să scrie cu pixul pe opere. Ei sunt patrioți și își respectă originile și valorile. Sunt conștienți că lucrurile alea trebuie să dureze milenii și sunt oameni civilizați, iar noi suntem în curs. Cei care vandalizează operele lui Brâncuși ar trebui să plătească amenzi de o sută de milioane, un miliard de lei. Asta în cazul în care reușim să anulăm acea hotărâre. Apoi vom majora drastic amenzile”, a mai explicat Berca.

Rămâne de văzut cum vor primi ceilalți consilieri acest proiect și este greu de crezut că va și trece ținând cont că PNL este în minoritate în Consiliul Local. Hotărârea prin care vizitatorii nu mai au voie să atingă operele lui Brâncuși a intrat în vigoare în luna mai, după mai multe episoade în care monumentele au fost vandalizate. Până în prezent, zeci de turiști au fost sancționați pentru că au ignorat decizia municipalității.

Vizualizări: 390

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: