Proiectul de management al lui Emil Moţa, publicat pe internet

Procurorul gorjean Emil Moţa va susţine săptămâna viitoare la Ministerul Justiţiei proiectul cu care vrea să câştige funcţia de procuror general al României. Dacă îşi va da acceptul, proiectul lui va fi dat publicităţii. Concurenţa este mare, iar Moţa este programat la interviu imediat după Codruţa Kovesi.

Ministerul Justiţiei a publicat miercuri, pe pagina sa de Internet, curriculum vitae depuse de procurorii care candidează pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De asemenea, Ministerul Justiţiei a mai anunţat că proiectele privind exercitarea atribuţiilor întocmite de candidaţi, în condiţiile în care va exista acordul autorilor, ar putea să fie publicate după susţinerea interviului de către aceştia. "În sensul unei astfel de soluţii pledează şi practica similară a CSM cu privire la înscrisurile şi proiectele depuse de candidaţii la celelalte funcţii de conducere din cadrul parchetelor (justificată, în ceea ce priveşte proiectele, inclusiv de necesitatea protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală", a precizat MJ, arătând că "o parte dintre lucrările întocmite în activitatea profesională depuse de candidaţi au caracter nepublic (soluţii de neurmărire penală ori netrimitere în judecată sau acte efectuate în cursul urmăririi penale, acte de analiză şi control etc)".

Ministerul Justiţiei a dat, totodată, asigurări că transparenţa procedurii este asigurată prin faptul că va face publică motivarea alegerii unui candidat, cuprinzând o analiză a modului de îndeplinire a standardelor de evaluare de către toţi participanţii la selecţie şi a temeiurilor care au determinat alegerea.

Potrivit listei, pentru funcţia de procuror general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) s-au inscris: magistratul militar Gheorghe Cornescu, Elena Hach, Emil Gheorghe Mota, Tiberiu Nitu (fost prim-adjunct al procurorului general al Romaniei Codruta Kovesi), Constantin Sima (presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania) si Viorica Stoica. Sima si Stoica s-au inscris in paralel si pentru functia de procuror-sef al DNA.

Pentru sefia DNA s-au inscris: Claudiu Dumitrescu, detasat in functia de sef al Departamentul de Lupta Anti-Frauda (DLAF), Codruta Kovesi, detasata la Ministerul Afacerilor de Externe (MAE), Vasile Ionita, Ioan Irimie si Paula Tanase.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: