Proiectul de modernizare a Căii Eroilor, ales pe 3 iulie

Concursul de soluţii pentru stabilirea proiectului care va sta la baza modernizării Căii Eroilor va fi ales pe 3 iulie, a anunţat luni şeful Serviciului de Investiţii din cadrul primăriei Târgu Jiu, Raul Chiriac. Până acum nu s-a înscris nimeni, însă depunerea dosarelor se poate face până pe 2 iulie.

După stabilirea ideii de modernizare a Axei Brâncuşi urmează să fie depus, în toamnă, un proiect pe un program cu finanţare europeană. Juriul care va decide proiectul final va fi format din preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, preşedintele comisiei naţionale a Monumentelor Istorice precum şi alţi arhitecţi renumiţi din capitală. ”Pe data de 2 şi 3 iulie va fi organizat un concurs de soluţii. Acest concurs este organizat ca parte a procedurii de atribuire a proiectării pentru obiectivul ”Modernizare şi reabilitare zona protejată Ansamblul Monumental ”Constantin Brâncuşi”. Este vorba despre reabilitarea Căii Eroilor”,  a spus Raul Chiriac. Asta nu este prima încercare a primăriei Târgu Jiu de a obţine un proiect viabil pentru Axa Brâncuşi.  Şi acum doi ani a avut loc un concurs de soluţii, cu premii oferite de primărie. Cele mai bune soluţii date atunci de participanţi nu sunt pierdute ci vor fi folosite în proiectul tehnic final, spune municipalitatea. ”Este o parte a acestei proceduri deoarece municipalitatea din anii anteriori a demarat o serie de demersuri pentru concretizarea acestui obiectiv. A fost organizat în primă fază un concurs de idei prin care au fost preluate cele mai bune soluţii propuse de către arhitecţii concurenţi după care s-a organizat acest concurs şi în urma acestuia se va stabili soluţia finală pentru această investiţie. Proiectul va fi depus în această toamnă pentru finanţare europeană”, a declarat Raul Chiriac, şef Serviciu Investiţii Primăria Târgu Jiu.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: