Propunere: Angajaţii CEO să meargă şi la alte pensiuni din Săcelu

Un lider sindical din CE Oltenia este de părere că minerii şi energeticienii ar trebui să beneficieze de bilete de tratament şi la alte pensiuni şi vile din Săcelu, nu doar la baza de tratament a companiei. Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), spune că numărul de solicitări a depășit numărul de bilete alocate pe subunități, dar şi că baza CE Oltenia este limitată de numărul de locuri de hotelul propriu.

Salariaţii CE Oltenia au putut depune solicitări pentru bilete de tratament în staţiunea Săcelu până în data de 24 iunie, inclusiv. Biletele au fost repartizate de administraţie pe fiecare subunitate şi sucursală energetică. Reprezentanţii salariaţilor în negocierile cu administraţia spun că numărul biletelor alocate a fost mult mai mic decât cel al solicitărilor şi că este posibil ca nu toţi cei care au solicitat să beneficieze, mai ales că hotelul companiei de la baza Săcelu are un număr limitat de locuri.
În aceste condiţii, au venit cu o propunere şi sunt convinşi că ar fi cea mai bună opţiune pentru ca toate solicitările să fie onorate. "În foarte multe unităţi numărul de solicitări este mai mare decât numărul de bilete acordate pe fiecare. Trebuie găsite soluţii pentru a fi suplimentate. Se raportează întotdeauna numai la capacitatea hotelului complexului. Să umplem la capacitate acel hotel până în septembrie şi nu am putea cheltui banii din buget pentru că nu permite capacitatea hotelului. Pot primi chiar și la Săcelu care au solicitat, iar complexul, neavând capacitate de cazare, poate să ajungă la o înțelegere cu pensiunile din zonă. Să asigure cazarea acolo, iar masa la restaurantul complexului", a declarat Gabriel Căldărușe, președintele SMEO.
Redistribuirea biletelor rămase de la subunități și sucursale miniere și energetice ar trebui să fie făcută până miercuri, 29 iunie, conform anunțului administrației de la începutul acestei luni. Fiecare salariat va beneficia de un sejur de șapte zile pentru a-și trata afecțiunile la baza companiei de la Săcelu. Plecările vor fi făcute începând cu 1 iulie, urmând ca acțiunea să se încheie la data de 30 septembrie. În 2015 stațiunea Săcelu nu a prea prezentat interes pentru minerii și energeticienii CE Oltenia, numărul solicitărilor fiind unul redus. "Cred că s-ar putea să fie într-un fel și o reacție la ce au spus colegii care au fost anul trecut la Săcelu", a spus sindicalistul Căldărușe, ca o explicație la numărul mare de solicitări din acest an.

Vizualizări: 895

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: