Protest la Transloc din cauza neplăţii salariilor

Protest spontan ieri dimineaţă la societatea de transport local! Circa patruzeci de angajaţi au ieşit in curtea unităţii, nemulţumiţi de întârzierea acordării salariilor si a bonurilor de masă. În final, administraţia şi sindicatele au ajuns la un consens.

Faptul că ieri nu şi-au primit salariile, şi aşa mici, i-a enervat pe oamenii care au decis să nu intre la muncă. Mai mult, salariaţii spun că din luna mai nu şi-au luat bonurile de masă. „Am făcut un mic protest din cauza drepturilor salariale pe care nu le-am primit, bonurile de masă nu s-au dat din mai“, spune un angajat.

În urma discuţiilor cu sindicatele, directorul Vasile Căilean a declarat că oamenii vor primi salariile peste câteva zile, pe 18 octombrie, şi că au stabilit o eşalonare a bonurilor de masă. Până la finalul anului, angajaţii Transloc îşi vor primi bonurile de masă restante, a confirmat Vasile Căilean. Directorul afirmă că societatea trece printr-o grea, dar odată cu revenirea elevilor şi studenţilor la şcoală, situaţia va fi remediată. „Nu a fost vorba vreo clipă să nu dăm banii, au mai fost mici întârzieri“, adaugă directorul firmei de transport. Liderul de sindicat  Constantin Săvulescu confirmă că s-a ajuns la o înţelegere cu directorul Căilean.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: