Protestul expropriaților nu a fost aprobat

Mitingul cu circa 300 de persoane care era anunțat pentru mâine după-amiază în fața Prefecturii Gorj nu se mai ține. Cei care vor să protesteze sunt expropriaţii din calea şoselei de centură a Târgu Jiului, nemulţumiţi de cuantumul despăgubirilor. Protestul nu a fost autorizat de primărie.

Inițiatorul acțiunii programate inițial pentru marţi, omul de afaceri Nicu Turtoi, spune că cererea sa nu a fost aprobată de autoritățile locale întrucât a fost formulată din partea unei firme a sa care a intrat însă în insolvență. Asta îl obligă pe inițiator să reia procedurile de la zero, în speranța că va primi autorizație ca să protesteze legal față de prețul mult prea mic pe care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale îl oferă pentru terenurile pe care vrea să construiască viitoarea centură de ocolire a municipiului. „Au avut dreptate să nu aprobe cererea pentru că eu am depus documentul în numele unei firme pe care o am în insolvență. Nu m-am gândit că va fi verificată situația acesteia, pentru așa ceva și mi s-a spus că nu se aprobă acțiunea de protest. De renunțat însă nu voi renunța pentru că luni voi merge din nou la Primărie și o să depun o nouă cerere, de data aceasta una în nume personal. Am fost contactat de o grămadă de oameni aflați în situația mea, care sunt nemulțumiți de prețurile care li se oferă ca despăgubiri și care vor să fie prezenți la mitingul de protest și de aceea nu vreau să renunț la acest demers. Ei își bat joc de noi cu prețurile ridicole pe care ni le oferă pentru terenuri și de aceea vrem să venim și să protestăm. O să cer aprobare pentru vineri și sper ca de data aceasta cererea să fie acceptată de către autorități, intenția noastră fiind de a protesta legal”, spune Nicu Turtoi.

„Din verificările efectuate în baza de date a Ministerului Justiţiei-Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rezultă că societatea care a solicitat desfăşurarea adunării publice a fost radiată din evidenţele acestei instituţii la data de 29.11.2013”, a declarat Lavinia Truşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Viitoarea centură de ocolire a municipiului Târgu Jiu costă 151 de milioane de lei, fără TVA, 85% din costuri fiind suportate de Uniunea Europeană. CNADNR are alocate pentru exproprieri de terenuri peste 12 milioane de lei, proprietarii pământurilor pe care va fi construită viitoarea șosea spunând că prețurile care li se oferă pentru loturile lor sunt bătaie de joc. Oamenii primesc doar câteva mii de lei pentru suprafețe pentru care au plătit zeci de mii de euro și pe care îi achită din rate bancare, marea lor nemulțumire fiind dată de faptul că lângă terenurile lor se află și izlazuri ale Primăriei, pe care însă proiectanții nu le-au luat în calcul pentru a proiecta șoseaua pe acolo.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: