Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, mai calificat decât şeful Caragea

Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, este mai calificat profesional decât superiorul său, Salvador Caragea, şeful IPJ Gorj.

Potrivit datelor publicate pe site-ul instituției, Daniel Tică a absolvit Academia de Poliţie „Ioan Cuza“ Bucureşti, în 2003. Comisarul-şef Salvador Caragea nu are Academia de Poliţie, ci a absolvit doar cursurile Şcolii de Poliţie Câmpina. Precizarea vine după ce președintele României, Traian Băsescu, a anunţat că va propune în următoarea şedinţă a Consiliului de Apărare a Ţării îndepărtarea din structurile Ministerului de Interne a poliţiştilor fără studii de specialitate. 

Chiar dacă nu are Academia, Caragea se poate mândri că a absolvit un curs postuniversitar de management în cadrul Academiei de Poliţie Bucureşti.

Mai mult, nici unul dintre şefii poliţiștilor din Târgu Jiu şi Motru nu este absolvent al Academiei de Poliţie, atât comisarul-şef Mihai Birău, de la Poliţia Târgu Jiu, cât şi comisarul-şef Cornel Ionete, de la Poliţia Motru, fiind absolvenţi ai Şcolii Militare Băneasa. Absolvent al acestei unităţi de învățământ este şi Ion Voinescu, adjunctul lui Salvador Caragea.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: