RAAN nu a solicitat cărbune carierelor private

Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) Dr. Tr. Severin nu a solicitat încă sprijinul carierelor private din bazinul carbonifer Motru pentru furnizarea de cărbune. CE Oltenia a refuzat să mai alimenteze compania mehedinţeană din cauza datoriilor neachitate de peste 180 de milioane de lei. Conducerile carierelor private au tot aşteptat un semnal pentru reluarea furnizării de cărbune, însă până acum RAAN nu a dat niciun semn cum că ar fi interesată în acest sens. Aceştia sunt de părere că încă nu s-au epuizat stocurile de cărbune. “Încă nu s-a reluat furnizarea şi nici nu se ştie dacă se va relua. Niciuna dintre carierele din zonă nu a furnizat în această perioadă cărbune. Stăm în continuare cu porţile închise, până se reaprinde economia asta. La RAAN s-a declanşat procedura de insolvenţă, nu trebuia să se ajungă niciodată aici. Acum probabil îşi consumă stocurile pe care şi le-au constituit în perioada de vară. Rămâne să discutăm în zilele următoare să vedem care sunt soluţiile pe care le propun ei în momentul în care au intrat în insolvenţă”, a spus Constantin Ţuilă, reprezentant al carierei Valea Mănăstirii din Cătunele.   

Între timp, cei 700 de angajaţi de la cariera Husnicioara, acolo de unde se alimenta RAAN, mai stau încă două săptămâni în şomaj tehnic. 

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: