Rada, gata de duelul cu Piovaccari

Pandurii au intrat deja în febra meciului cu Steaua. Cele două echipe care au reprezentat România în grupele competiţiilor europene se duelează sâmbătă pentru supremaţie pe plan intern. Christou-Rada va fi, cel mai probabil, cuplul de fundaşi centrali care trebuie să stopeze acţiunile campioanei.

Pandurii şi-au recuperat din răniţi graţiei pauzei din campionat. Portarii Stanca şi Mingote, dar şi Unguruşan sau Alex dos Santos au revenit la antrenamente şi vor fi apţi pentru meciul cu Steaua. Pustai nu se poate baza în continuare pe Erico da Silva, Mamele, Paulinho, Rubio, Matulevicius sau Predescu.

Baraj inedit în faţa Stelei

Lupta pe 3 fronturi i-a epuizat pe panduri. Majoritatea s-au plâns de oboseala drumurilor iar cei mai ghinionişti s-au şi accidentat. Cele mai mari probleme au fost şi sunt în apărare. Contra Viitorului Constanţa, Pustai a trebuit să mizeze pe Rada şi Elton da Silva în centrul apărării pentru că Erico, Mamele şi Christou au absentat. Căpitanul cipriot revine însă după ce şi-a ispăşit etapa de suspendare, dar Erico şi Mamele mai au de aşteptat după leziunile musculare suferite în meciul cu Fiorentina. Astfel, sâmbătă contra Stelei, Pustai va miza aproape sigur pe Christou şi Rada în centrul apărării, un cuplu inedit pentru acest sezon. „E un meci important. Au intervenit din păcate şi accidentări din cauza multitudinii de meciuri, dar sperăm să-şi revină cât mai repede. Au echipă mai experimentată decât noi, dar asta nu ne împiedică să dăm ce avem mai bun din noi şi să câştigăm acest joc. O echipă poate câştiga cu Steaua fiind concentrată 90 de minute, fructificând ocaziile pe care le are şi fiind atentă la jucătorii lor cheie”, a spus fundaşul Rada.

5 – meciuri a bifat Rada în acest sezon, 2 în Liga 1 (cu Ceahlăul şi Viitorul Constanţa), unul în Europa (5 minute la Tel Aviv) şi 2 în Cupa României

„Putem trece de bariera egalurilor cu Steaua. Acum un an a fost 0-0, înainte a fost 1-1, putea să câştige oricare dintre echipe. E un joc deschis oricărui rezultat.”                  Ionuţ Rada, Pandurii

„Nu mă sperie Steaua!”

Privit ca o mare speranţă de şeful Marin Condescu, Rada a ajuns la aproape 24 de ani, dar nu a reuşit să se impună la Pandurii. Fundaşul a fost considerat mai mereu atât de Grigoraş cât şi de Pustai o soluţie de avarie şi a prins puţine meciuri în Liga 1. De fiecare dată când s-a apelat însă la el, Rada şi-a făcut treaba şi spune că aşa va face şi acum. Adversarul numit Steaua nu-i provoacă frisoane. „Nu mă sperie Steaua, de ce să mă sperie? E o echipă cu un plus faţă de media campionatului nostru jucând în grupele Champions League, cu jucători titulari la naţională, dar intrăm pe teren şi fiecare are şansa lui, se pleacă de la 0-0. Eu zic că şansele sunt 50-50%, ambele pleacă cu câte un punct, de ce să pornească ei cu prima şansă ?”, spune Rada care e gata şi de duelul direct cu italianul Stelei, Piovaccari. „Am văzut câteva meciuri de-ale lui. Sunt pregătit, nu am niciun fel de trac, important e să fim montaţi pentru că jucăm acasă. Sper să obţinem cele 3 puncte.”

„Orice jucător îşi doreşte traseul lui Chiricheş. Eu mă pregătesc, dau totul, depinde şi de antrenor, cu cine joacă. Asta ne e meseria, trebuie să ne pregătim, să dăm 100% atunci când antrenorul apelează la noi.”  Ionuţ Rada, Pandurii

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: