Radu Mazăre negociază cumpărarea UEG Mediu Târgu-Jiu

Singurul depozit conform de deşeuri menajere din judeţul Gorj este în prag de faliment. Interesant este faptul că depozitul UEG Mediu este râvnit de Polaris M Holding, deţinut de primarul de Constanţa, pesedistul Radu Mazăre. Conducerea Polaris de la Târgu Jiu a mărturisit că în prezent sunt în faza de negociere a depozitului.

Luis Popa, directorul Polaris M Holding Târgu Jiu, a mărturisit deschis că firma de la Constanţa este foarte interesată de cumpărarea singurului depozit de deşeuri din judeţ. Acesta a ţinut să precizeze că în prezent sunt în faza de negocieri şi că speră să achiziţioneze UEG Mediu la un preţ destul de bun. Negocierile par însă să fie puţin îngreunate de faptul că administratorul depozitului, Leopold Kroneder, este plecat în concediu în Austria. „Da, ştiu că depozitul este în faliment şi că firma noastră din Constanţa este interesată de cumpărarea acestuia. Ce ştiu şi pot să vă spun este faptul că acum suntem în discuţii de a cumpăra depozitul, negociem preţul. Nu ştiu motivele pentru care a dat faliment. Probabil dacă cei de la Constanţa sunt interesaţi de cumpărarea lui înseamnă că este benefic şi pentru oraş şi pentru firma de salubrizare”, a declarat Luis Popa. De menţionat ar fi că austriecii au investit peste zece milioane de euro în groapa ecologică de la Bârseşti.

Administratorul UEG Mediu Târgu Jiu nu a putut fi contactat fiind plecat cu familia în concediu însă cert este faptul că şi angajaţii acestuia ştiu de faliment. „Administratorul este plecat în Austria împreună cu familia şi dacă doriţi să scrieţi un articol despre falimentul UEG Mediu trebuie să aşteptaţi cam două săptămâni”, a declarat o angajată UEG Mediu.

UEG Mediu şi-a început activitatea în Târgu Jiu în anul 2006, când a câştigat licitaţia privind „Delegarea de gestiune a serviciului public de salubrizare”, licitaţie organizată de primăria Târgu Jiu. De atunci, UEG Mediu a rămas singurul depozit conform de deşeuri de pe raza întregului judeţ, urmând a continua cel mai probabil sub conducerea Polaris M Holding.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: