Rămâne cu amenda pentru discriminare

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a contestat amenda primită de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar a pierdut procesul.

Unitatea sanitară a fost sancționată cu 2 mii de lei, în urma unei sesizări depuse de către Sindicatul Ambulanța Gorj, condus de Cristi Aldescu (foto).

„Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Sindicatul Ambulanţa Gorj”, a decis Curtea de Apel Craiova.

Mai mult, instanța a obligat Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu la plata către Sindicatul Ambulanţa Gorj a sumei de 1.703 lei cheltuieli de judecată, din care suma de 1.500 lei reprezintă onorariu avocat, iar suma de 203 lei cheltuieli de transport pe distanţa Craiova-Târgu Jiu, dus întors, pentru două termene de judecată. Decizia nu este definitivă.

Sindicatul Ambulanța a reclamat că membrii săi sunt discriminați față de cei care fac parte din sindicatul reprezentativ Sanitas, nefiindu-le acordate unele drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă. Este vorba de concediul de odihnă suplimentar pentru salariații încadrați în grad de invaliditate și neacordarea gratuității la efectuarea fișelor medicale și a certificatelor prenupțiale.

Vizualizări: 2,710

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: