Rămas fără picior după un accident

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Peştişani şi-a pierdut un picior după ce joi noaptea a alunecat pe gheaţă în timp ce mergea pe stradă, ajungând în cele din urmă sub roţile unui autobuz. Incidentul s-a produs pe DJ 672, pe raza localităţii Pocruia din Tismana, autobuzul fiind condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Peştişani. Bărbatul a fost transportat în stare critică la spital, iar medicii nu au mai putut să-i salveze membrul inferior. „Pacientul se află la Reanimare. Joi noapte a fost operat şi i-a fost amputat piciorul drept. A venit intubat, cu şoc hemoragic cu sindrom de strivire major şi fractură deschisă de tibie şi femur. Este conştient. A alunecat pe gheaţă. A alunecat cu piciorul sub roata din spate a autobuzului”, a declarat dr. Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

În acest caz poliţiştii au deschis un dosar penal. „Din primele cercetări s-a constatat faptul că S.I., în vârstă de 36 ani, din localitatea Peştişani, în timp ce se deplasa ca pieton pe DJ 672 - Pocruia, s-a dezechilibrat căzând sub roata dreapta spate a unui autobuz condus de S.F., de 48 ani, din Peştişani. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 36 ani, a suferit leziuni fiind transportat la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: