Război deschis între Morega şi primarul Moşoiu

Dan Ilie Morega se declară mulţumit de scorul obţinut de PNL Gorj la alegerile din 7 iunie, dar afirmă că au existat cazuri de membri importanţi din organizaţie care "au trădat" în favoarea PSD. Liderul liberal îl acuză în special pe primarul liberal din Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, de "trădare" în urma voturilor obţinute de social-democraţi în localitatea respectivă. Despre astfel de lucruri s-a mai vorbit prin culisele politicii locale, dar niciodată atât de deschis şi de tranşant ca în prezent.
 
 Partidul Social Democrat a luat peste 60% la Drăguţeşti, în condiţiile în care comuna este condusă de un membru al PNL. O situaţie asemănătoare a fost înregistrată şi la alegerile de anul trecut, liderul filialei, Dan Ilie Morega evitând atunci să îşi atace propriul primar din raţiuni electorale. De data aceasta 
Morega susţine că edilul nu a făcut politica PNL în comună, ci i-a îndemnat pe alegători să voteze cu PSD în baza înţelegerilor pe care Moşoiu le-ar fi avut cu preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. 
 "PSD a oferit diferite avantaje unor primari trădători, iar la Drăguţeşti este un asemenea caz. Cum altfel să îl numesc pe primarul de acolo decât trădător dacă PSD a luat la el în comună 70%?! E un scor pe care PSD nu l-a mai făcut în nicio altă localitate din judeţ. PNL a luat aici doar 6%, iar eu să nu cred că e trădare?! Sunt informaţii cum că firma proprie a acestui trădător de Moşoiu, care zile bune cu mine nu va mai avea, a beneficiat de unele lucrări. El spune că putea să iese ca independent, păi de ce nu a candidat atunci ca independent şi a venit la mine la PNL anul trecut?! Bunul simţ şi trecutul îl obliga să lucreze 4 ani cu echipa PNL. La fel a făcut şi la parlamentarele din toamna trecută, iar acum a procedat la fel. O să am eu mijloacele necesare ca să-l vindec pentru toată viaţa lui de a mai fi un farseor şi un trădător. Şi nu e singurul, vă asigur, mai e şi primarul Ciobea de la Muşeteşti şi mai sunt şi alţii", spune Morega.

 Moşoiu zice că nu a trădat



 Vasile Moşoiu respinge acuzaţiile ce îi sunt aduse şi spune că el a făcut doar "politica cetăţeanului". Edilul spune că va colabora cu orice formaţiune politică de la care va avea sprijin pentru a realiza o infrastructură bună în comună. Moşoiu declară că peste trei ani oamenii nu îl vor vota pe el pentru procentele PSD sau PNL de la alegerile de acum, ci în funcţie de câte realizări va avea la final de mandat.
 "Eu nu sunt un trădător, nu am trădat, iar dacă dumnealui consideră că a face politica cetăţeanului, aşa cum fac eu la Drăguţeşti, nu are decât. În primul rând eu nu-mi trădez cetăţenii care m-au votat pentru că peste trei ani alegătorii mei nu mă vor întreba la ce partid sunt eu, ci ce anume am făcut pentru ei în acest mandat. E adevărat că PSD a luat cam 60% în Drăguţeşti, PDL vreo 20% şi PNL numai 10% dar eu vă asigur că voi face doar politica cetăţenilor din comună. Dacă cetăţenii vor fi mulţumiţi o să mă duc şi la Partidul Dracilor, numai să rezolv problemele oamenilor pentru că de asta m-au ales. După un an de mandat am ajuns la concluzia că dacă eşti vertical în politică nu e bine. E treaba cetăţenilor însă cum au votat", spune edilul "trădător".

 Liberalii cu rezultate proaste – zburaţi din filială

 Dan Ilie Morega afirmă, în schimb, că în organizaţie va urma o analiză dură a rezultatelor obţinute de PNL Gorj. Acesta spune că este inadmisibil ca un consilier local din Scoarţa să aibă în satul său doar 8 voturi, lucru care, în opinia lui Morega, arată că PNL a fost votat la secţia respectivă cel mult de rudele consilierului care va fi exclus din partid. "Ce consilier e unul la Scoarţa care are la secţia lui 8 voturi? Păi neamul lui cred că e mai mare de 8 şi asta înseamnă că nici măcar rudele lui nu-l votează. Nu ne interesează astfel de oameni, să fie clar. Va fi o analiză în perioada următoare, dar vom ţine cont şi că PNL este în Gorj ca într-un sanviş. Suntem între PSD şi PDL, cele două partide care deţin puterea şi care dictează în judeţ în zonele pe carele conduc aşa cum vor", mai spune Morega.


Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: