Război între primarul din Bărbăteşti şi Ocolul Silvic Cărbuneşti

Primarul de la Bărbăteşti este foc şi pară pe conducerea Ocolului Silvic Târgu Cărbuneşti, deoarece spune că nimeni nu controlează exploatarea de masă lemnoasă. Cei de la primărie au ajuns să păzească pădurile şi drept răsplată, cei de la Ocol mai pun beţe în roată. Mai mult, acesta spune că dacă aceste acţiuni continuă nu va mai avea ce pădure să le dea oamenilor care-şi câştigă dreptul în instanţă.

Problema a apărut atunci când Ocolul Silvic a scos masă lemnoasă la vânzare, deşi primarul spune că mai sunt cereri de retrocedare cu hotărâri judecătoreşti care trebuie puse în aplicare, iar dacă exploatarea continuă nu va mai avea ce să le dea oamenilor.  Mai mult decât atât se exploatează fără niciun control. Din acest motiv, primarul împreună cu Poliţia Târgu Cărbuneşti au organizat un filtru, după ce un localnic a sesizat primăria că o autobasculantă cară lemne de câteva zile. Este vorba în acest caz de parchetul de 500 de mc de la Câmpul Socului. „Au fost identificate două autobasculante ce au fost amendate pentru că una nu avea atestat, iar la celeilalte i s-au ridicat numerele. Ambele maşini erau încărcate cu lemne, însă pe aviz mai puţină masă lemnoasă. După ceva timp reprezentanţii firmei care exploatează masă lemnoasă au venit cu un aviz pentru toată masa lemnoasă, iar Ocolul a spus că este în regulă şi le-a dat drumul să plece, asta cred că l-a înfuriat pe domnul primar“, spune Nicolae Morie, şeful Poliţiei Târgu Cărbuneşti.

EXPLICAŢIE

Şefa Ocolului Silvic Târgu Cărbuneşti spune însă că exploatarea lemnoasă se face conform legii. „Oamenii exploatează în baza unui contract, nu de capul lor, au câştigat licitaţii. Într-adevăr au fost făcute nişte controale de către poliţie şi au fost găsite nereguli, dar aşteptăm finalizarea anchetei“, spune Maria Ruxandra, şefa Ocolului Silvic Târgu Cărbuneşti.

Ocoalele Silvice nu îşi fac datoria, dar nici nu ne sprijină. Dacă îi solicităm nu ne răspund la telefon. Din acest motiv sunt intrigat. Nimeni nu controlează exploatarea forestieră,

Sorin Ştefănescu primarul comunei Bărbăteşti.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: