Războiul din PNL

“Voi câştiga războiul din PNL”, a spus Marcel Romanescu, referindu-se de fapt la faptul că va câştiga lupta internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Târgu Jiu. Dincolo de exprimarea nefericită, rămâne realitatea că în PNL nu există armonie nici între vechiul PNL şi vechiul PDL, dar nici între membrii aceleiaşi grupări politice. Motivul principal nu este faptul că se duce o competiţie internă pentru desemnarea candidaţilor, ci teama celor de la PDL că vor fi încălecaţi de PNL şi invers. Încăpăţânarea liderilor noului PNL de a menţine copreşedinţi până în 2017, adică până după alegeri, va fi principalul motiv pentru rezultatele slabe anul viitor.

Situaţia la Gorj pare şi mai complicată decât în alte părţi, cu doi parlamentari veniţi de la PPDD, Tudor Barbu şi Niculina Mocioi, în timp ce senatorul liberal Dian Popescu este pe tuşă din cauza unui dosar penal, iar deputatul ales pe lista PDL, Ion Cupă, a migrat demult la alte partide. În marele PNL mai sunt şi lideri din vechea gardă, atât de la vechii liberali, cât şi de la vechii pedelişti, dar cu rezultate electorale modeste în trecut.

Pe acest fond, Marcel Romanescu vine în jumătatea liberală de la PNL Târgu Jiu cu o echipă de oameni din afara partidului, unii cu afinităţi PSD, dar altfel în general oameni de calitate. Acum, depinde în ce măsură electoratul PNL va considera pesedismul un defect. În zona vechiului PDL, Eduard Berca ezită să îşi depună candidatura, fiind puţin probabil să câştige lupta sondajelor cu Romanescu. Niculina Mocioi, deputat, a intrat în cursă, dar îşi condiţionează candidatura de posibilitatea de a putea coordona organizaţia şi de a întări echipa, ceea ce Berca exclude şi în general vechii pedelişti nu sunt de acord.

Indiferent cine va câştiga în PNL competiţia internă pentru primăria Târgu Jiu, şansele într-o luptă cu PSD îi vor fi mult diminuate dacă nu va avea posibilitatea să coordoneze întreaga echipă a noului PNL. Indiferent dacă numele câştigătorului va fi Romanescu ori Banţa de la vechiul PNL, Mocioi ori Berca de la vechiul PDL, acesta ar trebui să aibă şansa de a-şi conduce organizaţia, pentru a nu fi defavorizat în lupta cu Florin Cârciumaru ori Aurel Popescu. Şi asta trebuie să se întâmple în fiecare localitate din judeţ, dacă PNL vrea să câştige alegerile. Dacă problema lor e cine pe cine încalecă, atunci pot să-şi cumpere de acum popcorn şi să se uite cum pesediştii vor defila în 2016.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: