Războiul Golea-Roşca, la faza scrisorilor deschise

Sindicalistul Alexandru Golea, candidat la funcţia de preşedinte al sindicatului de la Roşiuţa, a depus ieri o scrisoare deschisă la sediul Federaţiei Naţionale Mine Energie, dar şi la Complexul Energetic Oltenia, în care-l acuză pe contracandidatul său, Nelu Roşca, de faptul că nu duce o campanie serioasă şi beneficiază de sprijinul directorului carierei Ion Ghiga. În replică, Nelu Roşca spune că nu vrea să le facă jocul colegilor şi crede că valoarea se va vedea la urne.

Alexandru Golea spune că din 10 ianuarie, la Cariera Roşiuţa directorul Ion Ghiga face presiuni asupra salariaţilor pentru a-l vota pe Nelu Roşca. Acesta mai spune că toţi ceilalţi candidaţi au avut de suferit de pe urma intenţiei lor de a câştiga postul de preşedinte al sindicatului. „Cei care au avut curajul să-şi depună candidatura, neluând în seamă ameninţările, au fost trataţi în tot acest timp, şi chiar după ce a avut loc turul I al alegerilor, în cel mai josnic mod de către directorul acestei unităţi, dl Ghica Ion, atrăgându-li-se atenţia că vor avea de suferit“, se arată în scrisoarea lui Golea.

„Chiar dacă Legea 62/2011 şi Contractul Colectiv de Muncă interzice acest lucru, în toată această perioadă directorul unităţii, dl. Ghica Ion, împreună cu alte câteva  persoane din administraţie, au fost preocupaţi să constrângă prin diferite metode angajaţii pentru a vota candidatul subordonat părţii administrative, Roşca Nelu, în ziua alegerilor administraţia prelungindu-şi programul până la ore târzii“, mai scrie Golea, însă directorul unităţii a negat tot timpul implicarea sa în alegerile din sindicat.

Născut să fie lider

„Acuzatul“, Nelu Roşca, spune că Golea şi echipa lui au băgat cariera în mocirlă. „Este din planul de strategie pe care-l are contracandidatul meu, e opţiunea dumnealui. Toată lumea spune că sunt omul administraţiei, i-aţi întrebat ce înseamnă administraţie, pe băieţii care se plâng? Ei cred că gestionarea acestor funcţii se face într-un stil haiducesc. Ei nu au ţinut la acea unitate care este ca o familie pentru mine“, a spus Roşca.

De asemenea, Nelu Roşca mai spune că el s-a născut ca să fie lider sindical. „La muncă nu poţi fi într-un război cu partea de conducere, doar ca să fi mare lider sindical. Nu. Lider sindical te naşti. Dumneata de ce nu eşti pictor şi eşti ziaristă, pentru că nu ai talentul de pictor. Aşa nici ei nu au talentul acesta. Eu cred că adevărata valoare se va vedea în urnă“, a încheiat acesta.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: