Recepţie refuzată la canalizarea de la Alimpeşti

Primăriţa din Alimpeşti Elena Mosor face ce face şi ajunge din nou în vizorul presei şi a organelor de cercetare în anumite cazuri. Celebra reţea de canalizare, care i-a adus Elenei Mosor şi un dosar penal, îi face din nou probleme. Aşteptarea îndelungată a recepţiei lucrărilor a scos la iveală lipsa unor documente de la Cartea Tehnică a sistemului de canalizare. Important este că reţeaua de canalizare nu este funcţională. Mai mult, nimeni nu ştie câţi bani a costat până la urmă reţeaua de canalizare.

Reprezentaţii Inspectoratului în Construcţii s-au deplasat săptămâna trecută la Alimpeşti, unde s-a întrunit comisia de recepţie. Documentaţia constructorului nu era completă, iar inspectorii un dat termen de cinci zile pentru a se pune la punct cu actele.

Săptămâna trecută s-a întrunit în comuna Alimpeşti o comisie pentru a face recepţia lucrărilor la sistemul de canalizare. Din comisie au făcut parte şi reprezentanţi ai Inspectoratului în Construcţii care au sesizat faptul că de la Cartea tehnică  a lucrării lipsesc documente. „Noi am făcut parte din comisia de recepţie ca şi invitaţi. Am sesizat că lipsesc mai multe documente de la cartea tehnică, care ne ajută să vedem dacă datele înscrise acolo corespund cu cele din teren. Cum unele acte au lipsit nu am putut face acest lucru aşa că am cerut constructorului, o firmă din Craiova va trebui în timp de cinci zile să pună la dispoziţia comisie actele necesare”, a declarat Ilie Merfu, inspector şef.

Mosor: Mai avem de dat bani pentru canalizare

Primăriţa din Alimpeşti susţine că nu s-a întrunit nici o comisie de recepţie, iar de lipsa unor acte nici vorbă. „Nu s-a întrunit comisia pentru că specialiştii pe care noi i-a solicitat nu au avut delegaţii, împuterniciri, au venit reprezentanţi de la Consiliul Judeţean de la Inspectoratul în Construcţii, dar a rămas să reprogramăm întrunirea comisiei. S-au verificat o parte din documente, dar sunt în carte tehnică care este la constructor nu la noi. Constructorul a venit de dimineaţă, dar a trebuit să plece şi nu a mai venit nimeni să-l reprezinte“, a spus primăriţa. Aceasta a mai spus că mai are de dat nişte bani pentru această canalizare în condiţiile în care s-au cheltuit până acum zeci de miliarde, iar oamenii nu au apă. „Eu zic că este totul în regulă cu canalizarea. Mai mult decât atât chiar dacă ar fi probleme până nu e luată în primire de noi constructorul răspunde. Mai avem să-i dăm şi ceva bani”, a declarat Elena Mosor.

Consilierul local, Leonida Belgher, a declarat că reţeaua de canalizare nu este funcţională, iar recepţia lucrărilor este o mare greşeală. Acesta a spus că oamenii vor avea apă doar dacă reţeaua va fi refăcută.

„Nici nu se ştiu cât costă. Sunt consilier local, dar recunosc că nu ştiu. Ba o dată 43 de miliarde, apoi 33 apoi 26. Cine mai ştie. Oricum nu e funcţională. Oamenii pot avea apă doar dacă se reface, altfel nu e şansă“

Leonida Belgher, consilier local

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: