Record de infectări și de pacienți la ATI

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi alte 1.356 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de cazuri zilnice de la declanşarea pandemiei în România. Gorjul este trecut cu 43 de cazuri noi.

La nivel național, 35 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.304. Un număr de 23.346 de teste au fost făcute în ultimele 24 de ore, 13.566 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.780 la cerere.

Toate cele 35 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.265. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 402 pacienți. Este pentru prima dată când sunt mai mult de patru sute de pacienți la terapie intensivă.

Vizualizări: 2,189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: