Recrutare cu scandal la Muzeul Judeţean Gorj

Sute de gorjeni au luat ieri cu asalt Muzeul Judeţean Gorj pentru a participa la procesul de selecţie în vederea angajării la o firmă de cablaje auto. Oamenii au crezut iniţial că este vorba de investitorii nemţi care vor deschide o fabrică de cablaje auto la Târgu Jiu şi care îi instruiesc pe oameni într-o fabrică de la Pâncota, judeţul Arad. Faptul că şi firma de recrutare de ieri îşi are sediul tot în Arad i-a indus în eroare atât pe gorjenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă cât şi pe reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Mulţi gorjeni au făcut ieri cale întoarsă când au aflat că este vorba de o altă societate.

Oamenii prezenţi ieri dimineaţă la Muzeul Judeţean s-au declarat extrem de dezamăgiţi când au aflat că nu nemţii de la Nexans au făcut recrutări ci o altă firmă din Arad. Firma Leoni îşi are sediul tot în judeţul Arad însă nu au făcut recrutări pentru nemţi, ci pentru fabrica lor de cablaje auto de acolo astfel că gorjenii care au fost selectaţi vor pleca să muncească în judeţul Arad.

„Noi am crezut că este vorba de nemţii care vor deschide aici la Târgu Jiu fabrica de cablaje auto dar când am ajuns în faţă am constatat că este o altă firmă. Eu nu pot să plec în Arad, am familie aici şi sunt în căutarea unui loc de muncă tot în judeţ. Probabil a fost o greşeală de comunicare”, a spus o femeie prezentă ieri la recrutări.

Reprezentanții firmei de cablaje din Arad au declarat că au ales județul nostru pentru a selecta persoane apte de angajare deoarece Gorjul are mulți șomeri care caută un loc de muncă. Firma angajatoare oferă un salariu fix, bonuri de masă și cazare însă contractul de muncă este pe perioadă determinată, respectiv trei luni. „Este important ca persoanele să fie apte din punct de vedere medical şi să aibă toate actele în regulă, nu angajăm nicio persoană care are cazierul pătat. În principiu, am vrut să selectăm circa 50 de persoane în primă fază după care vor urma şi alte întâlniri”, a declarat Silvia Pantoş, reprezentanta firmei de cablaje din Arad.

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a fost şi ea prezentă la recrutare tocmai pentru a-i încuraja pe gorjeni să participe şi să le explice confuzia creată. „Este o firmă de cabluri auto de la Arad, alta decât cea care va veni să investească la Târgu Jiu. Vor să recruteze pentru o perioadă de trei luni circa trei sute de persoane urmând ca luni, 23 martie să plece primul lot de 50 de persoane. Este important ca oamenii să ştie că nu este vorba de firma nemţească ci despre o altă firmă tot în domeniu”, a declarat Romeo Chiriac, directorul general al AJOFM Gorj.

Vizualizări: 207

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: