Rectificarea bugetului CE Oltenia, pe masa Guvernului

Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de joi, 8 octombrie, un proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2020 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Compania energetică și-a redus considerabil veniturile, cu mai bine de o treime față de bugetul aprobat la începutul anului.

„În primele 6 luni ale anului datorită crizei sanitare la nivel național și mondial, prețul mediu de vânzare al energiei electrice realizat a fost de aproximativ 249 lei/MWh față de 298 lei/MWh prognozat a se realiza în anul 2020. În același timp, prețul certificatelor de CO2 se menține la un nivel ridicat, ceea ce conduce la un rezultat brut negativ majorat cu 306.948 mii lei. Situația dificilă în care se află societatea se datorează în principal creșterii constante a cheltuielilor cu certificatele de gaze cu efect de seră”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Astfel, CE Oltenia prognozează pierderi de peste 1,1 miliarde lei. Propunerea de buget rectificat se bazează pe producția de 8,5 TWh energie electrică produsă, din care 7 TWh energie electrică netă și 13,6 milioane tone producție proprie cărbune.

„Diminuarea veniturilor totale cu 35,97% față de bugetul aprobat pe anul 2020, ca urmare a scăderii producției de energie electrică și a producției de cărbune, concomitent cu reducerea cheltuielilor totale cu 22,08% față de bugetul aprobat pe anul 2020, conduce la un rezultat brut negativ în sumă de 1.136.948 mii lei”, mai precizează compania.

Numărul de personal prognozat la finele anului nu se modifică. În schimb, se vorbește despre scăderea câștigului mediu brut pe salariat cu 7,6% față de nivelul aprobat în bugetul inițial.

„În perioada stării de urgență sau de alertă, s-au primit sume de la bugetul de stat pentru sprijinirea angajaților și angajatorilor. Astfel, cheltuielile de natură salarială au fost diminuate cu 7,24% față de bugetul aprobat cu sumele primite de la bugetul de stat, cât și cu sume aferente tichetelor de masă neconsumate pe perioada șomajului tehnic, urmând ca în bugetul pe anul 2021, cheltuiala de natură salarială să fie reîntregită cu aceste sume”, se mai arată în document.

Galerie foto


Vizualizări: 2,446

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: